„Trandafirul noptii” este o frumoasă poveste despre prietenie, iubire și sacrificiu. Lucinda Riley m-a fermecat prin cartea Secretul Helenei, astfel că nu am putut rezista tentației de a citi și o altă carte scrisă de aceasta. Cărțile autoarei fac parte din categoria historical romance și sunt însoțite de o doză de mister care întregește povestea.
Ajunsă la o vârstă înaintată, Anahita rememorează cu dor perioada tinereții sale, însă nu se poate bucura pe deplin de iubirea și grija familiei sale din cauza unui secret care aparține trecutului ei tumultos. Trecut care o leagă pe aceasta de Donald, moștenitorul impresionantului conac Astbury din Anglia. Singurul care află despre acest secret este Ari Malik, unul dintre numeroșii nepoți ai Anahitei. Acesta primește misiunea specială de a călători în Anglia și de a descifra misterele întunecate ale acestei povești de dragoste.
Autoarea a structurat povestea pe două planuri, trecut și prezent. Această structură mi-a oferit o imagine de ansamblu asupra întregii cărți și a contribuit foarte mult la evoluția intrigii. Trecutul este destinat poveștii de viață a Anahitei, iar prezentul o înfățișează pe Rebecca Bradley, o vedetă de film americană, care primește un rol care se filmează la Conacul englezesc Astbury. Impresionată de frumusețea conacului și intrigată de istoria acestei familii, Rebecca încearcă să afle cât mai multe detalii de la proprietarul ursuz al proprietății. Apariția lui Ari nu face decât să îi adâncească curiozitatea.
Povestea de viață a Anahitei a fost captivantă. Aceasta a cuprins detalii emoționante despre lumi și culturi diferite și despre iubire și sacrificiu. Anahita a fost cu siguranță personajul meu preferat. Calitățile principale pe care le-am regăsit în acest personaj au fost altruismul, determinarea și loialitatea. Deciziile pe care le-a luat de-a lungul vieții au fost deciziile pe care le-aș fi luat și eu în locul ei, tocmai de aceea consider că personajul a fost ancorat în realitatea perioadei în care a fost plasat.
În schimb, nu am înțeles de ce a mai fost nevoie ca Rebecca să fie inclusă în poveste. Rolul ei a fost mediocru. Relația cu Ari, nepotul Anahitei, a părut forțată și distantă, iar acesta a devenit deîndată personaj secundar, dintr-un oarecare motiv. Cred că putea să fie mai bine conturat și evidențiat ca și personaj. Mi-ar fi plăcut ca acțiunea să se concentreze pe căutările lui Ari și nu pe Rebecca. Acesta părea că se află într-un con de umbră. Cred că el trebuia să fie în prim plan, mai ales că existau și legături de familie. Astfel, acțiunea din planul prezentului a devenit puțin plictisitoare și trasă de păr.
În concluzie, Trandafirul nopții nu m-a impresionat atât de tare precum a făcut-o Secretul Helenei. Acțiunea plasată pe două planuri poate să aducă un beneficiu sau o defavoare cărții. În acest caz, cred că a fost o defavoare. Cu toate că, povestea Anahitei a fost foarte frumoasă și plină de răsturnări de situație. Aș vrea să citiți și voi această carte și să îmi spuneți care este părerea voastră. Am avut dreptate, sau nu? Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Lucinda Riley:
