Timp de nouăzeci şi doi de ani, opt luni şi douăzeci şi şase de zile, de când a urcat pe munte ultimul autobuz, sufletele din Prima Colonie au trăit astfel:
Sub lumini.
Sub Legea Unică.
Conform obiceiului.
Conform instinctului.
De la o zi la alta.
Doar unii cu alţii şi cu aceia pe care i-au făcut să le ţină companie.
Sub protecţia Pazei.
Sub autoritatea Gospodăriei.
Fără Armată.
Fără amintiri.
Fără lume.
Fără stele.
Începutul mi-a părut greoi, cu foarte multă informație fragmentată și încâlcită, pe care nu reușesti s-o aduni și s-o pui cap la cap pentru a înțelege tot ce se întâmplă și pentru a-ți imagina întregul tablou. Dar la un moment dat, totul prinde contur și povestea te acaparează total. Mi-a plăcut mai mult al doilea volum, care a lipit ultimele piese lipsă din puzzle și a avut un ritm mai alert față de primul. Mi-au plăcut multe personaje, mi-a plăcut joaca autorului cu disparițiile și reîntoarcerile unora dintre ele. Mi-a plăcut multitudinea de șanse pe care le-a oferit unora și m-a întristat lipsa lor în cazul altora. Am suferit și m-am bucurat, am sperat și am plâns alături de personaje. Mi-au plăcut, în special, personajele feminine, fiecare cu temperamentul ei diferit, dar toate puternice și ghidate de ideea supraviețuirii prin orice mijloace. L-am adorat pe Wolgast cu toate defectele, păcatele și traumele sale ascunse. Mi-a plăcut ideea Coloniei, de mare familie, cu încrengătura ei de relații, de simpatii și antipatii, de secrete și dezvăluiri. Mi-a plăcut determinarea oamenilor de a nu lăsa pe nimeni în urmă și ambiția de a își învinge destinul.
Romanul are o forță magnetică și, în același timp, macabră. Scenariul lumii postapocaliptice e sufocant și copleșitor, mustește de disperare, îndeamnă la renunțare și la acceptare a sfârșitului. Mâna de supraviețuitorii însă nu-și pierde speranța, chiar daca forțele rivale le sunt net superioare ca forță și număr. Nu știu către ce se îndreaptă, dar sunt convinși că doar dacă ajung la destinație vor supraviețui și vor reuși să învingă răul. Visează la un colțișor sigur de lume în care să trăiască fericiți. Au de depășit tot timpul obstacole, se despart și se regăsesc în situații neașteptate. Povestea este complexă, întunecată, terifiantă și îți solicită concentrarea, dar merită.
Un experiment secret militar scăpat de sub control răspândește un virus mutant ce transformă oamenii în niște creaturi îngrozitoare. America este doar scena resturilor unui război pierdut aflată în așteptarea următorului razboi, lumea întreagă este doar un vis al morții în care plouă cu cenușă de suflete; un vis ce nu poate fi manipulat decât de o singură persoană.
Plecăm la drum cu Wolgast care are misiunea de a aduna douăzeci de oameni, de preferat deținuți condamnați la moarte, pentru a fi folosiți drept cobai în stadiul al treilea al unor teste pentru o terapie cu medicamente experimentale. Dacă experimentul și-ar atinge scopul, umanitatea ar trece într-o nouă era. Proiectul Noe urmărește stârpirea bolilor și prelungirea mediei de viață la câteva sute de ani și a fost declanșat de o întâmplare ciudată: patru bolnavi de cancer în stadiu terminal, plecați într-o excursie în jungla amazoniană, contractează un virus periculos care, în loc să-i ucidă, îi vindecă de cancer și le oferă vitalitatea și energia unui corp de 20 de ani. Sistemul lor imunitar este accelerat și au parte de o regenerare celulară. Savanții sunt în delir. Dar, lucrurile se complică.
Către ce se îndreaptă omenirea? Nemurire sau extincție?
Nu vă pot spune dacă există leac si dacă este descoperit, dar vă dau un sfat: nu stingeți lumina! Recomand pasionaților de distopie, una dintre cele mai bune cărți de gen pe care am pus mâna.
Alte recenzii de la Justin Cronin:
