Tristul tigru este o carte de neratat care mi-a reconfirmat, dacă mai era încă nevoie, că omul este cel mai crud animal. Este o carte brutală, crudă, dar o lectură necesară. Este istoria unui abuz, un abuz asupra unui copil comis de tatăl vitreg. Este o poveste care normal ar fi rămas îngropată și ținută secretă, ca multe alte asemenea întâmplări, dacă copilul agresat, devenit între timp adult, nu ar fi luat taurul de coarne și n-ar fi dat fapta în vileag. Rușinea este de obicei motivul pentru care victima alege tăcerea, dar tăcerea reprezintă un obstacol în calea vindecării. Cu toate acestea, în ambele cazuri, vindecarea nu este niciodată totală deoarece copilul agresat va fi iremediabil distrus. Decizia luată de Neige, de a-și acuza public tatăl vitreg și de a-și face dreptate a avut ca urmări marginalizarea și oprobiul ei și al familiei sale. Numai prietenii foarte apropiați i-au rămas alături după ce bomba a explodat în presă. La trei decenii după abuz, Neige face analiza întâmplărilor și a urmărilor acestora asupra dezvoltării și maturizării sale.
Neige Sinno spune povestea unei familii în care minciuna și abuzul au jucat rolurile principale. Furia ei a învins rușinea și la 21 de ani și-a deconspirat public agresorul. A urmat un lung proces încheiat cu o condamnare de 9 ani. Asta nu i-a adus vindecarea, dar măcar a avut siguranța că și-a protejat frații mai mici și a suprimat o eventuală recidivă a tatălui vitreg.
Tristul tigru analizează amintirile și urmările violurilor repetate la care a fost supusă de la vârsta de 7 ani până la 14. În paralel cu propriile amintiri, sunt menționate povești de ficțiune sau reale din literatura universală despre incest și abuz, începând cu cea mai cunoscută carte despre o relație abuzivă dintre un adult și o minoră: Lolita. Înțelege perfect ce înseamnă să fii constrânsă de un adult, manipulată și redusă la tăcere prin amenințări. Face un portret al agresorului său foarte obiectiv expunând discrepanța dintre imaginea publică și foarte carismatică a acestuia și cea reală, dominatoare și brutală cu care membrii familiei se confruntă acasă. Justificările lui pentru fapta comisă sunt absurde, ilogice și de-a dreptul bolnave.
Violența sexuală asupra copiilor nu este doar despre sex, ci în cele din urmă despre putere: folosirea sexului „ca cea mai extremă formă de dominare”, umilirea absolută a unei ființe umane.
Mi-a plăcut sinceritatea și franchețea cu care a ales să-și spună povestea, mi-a plăcut siguranța ei chiar dacă este conștientă că există riscul să fie blamată în ciuda statutului de victimă. Mi-a plăcut modul în care își analizează scăpările și trauma, modul în care își educă fiica și curajul de a merge înainte și de a-și trăi viața. Am rămas surprinsă să citesc că nu a apelat la niciun fel de ajutor terapeutic. Neige Sinno este doar una dintre vocile victimelor abuzului care de obicei, în mare proporție rămân tăcute și aleg să-și țină povestea secretă. Autoarea atrage atenția că această decizie nu ajută nici vindecarea, nici alte posibile victime. Multumesc Libris.ro pentru carte.
Cred că în cazurile de violență sexuală împotriva copiilor, problema centrală este negarea. Atât a mamei (pentru o perioadă), cât și a comunității în care trăiește, fapt ce atrage izolarea victimei. Un copil ce a fost victima unui abuz sexual nu se vindecă niciodată. Viața lui va fi întotdeauna un fel de mers pe sârmă, șovăielnic și instabil printre fragmentele retrăite la nesfârșit ale coșmarului suferit.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris
