Amestec de voluptos și tenebric, romanul ” Triumful morții” al scriitorului italian Gabriele d Annunzio emană parfumul înțepător al unor halucinante și abrupte simțiri în care trăirile și netrăirile. lumina și întunericul, desenează iadul și raiul unei sufocante povești de iubire între Georgio și Ippolita.
O iubire stranie în care beția de simțiri își trăiește fluorescența în explozive înmuguriri și descojiri din care cei doi eroi sorb de-a valma nectarul și otrava unor întâmplări în care, urcând și coborând cerul și măruntaiele beznei, clădesc apoteoza unui trăirism oscilatoriu, cu bucurii și tristeți, împliniri și neîmpliniri, alcătuind pânza unor răvășitoare gânduri și dorințe duse până la sfârșit într-un carnagiu lăuntric al gloduroaselor repavări a verbului a fi.
Tocmai acest verb a fi, suculent sau sterp, înțepând sau mângâind, creează cețoasa resuscitare a iubirii în care idealismul și teribilismul împletește zborul și decăderea într-o pasiune flămândă care, pur și simplu, devorându-i pe cei doi protagoniști, îi înalță și îi năruiesc sub molozul răvășitoarelor înlănțuiri.
Stilul lui D` Annunzio, vanitos pe alocuri, incisiv și încolăcitor, ridică descriptivismul senzorial la rang de artă, făcând din amănunt un năucitor medicament atât de indispensabil încât, semnele de punctuație ale existențialismului, rezultat din bolboroselile magmei lăuntrice, între binecuvântare și blestem, presară un mefistofelism terifiant de mătăsos, precum o rană pe care o tot mângâi doar pentru a te asigura că încă ești viu.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Gabriele D Annunzio:
