Când ai nevoie de o încurajare, sau de cineva care să-ți transmită printre rânduri că e ok să nu fii ok, o carte din categoria dezvoltare personală e binevenită. Asta mi-am zis eu, înainte să cumpăr cartea Tu Ești Muntele, de Brianna Wiest.
Doar că, nu chiar toate cărțile de genul ăsta, care s-au bucurat de marketing intens se și ridică la înălțimea așteptărilor. Vorbesc de propriile așteptări. De aceea, o să încerc să citesc și părerile de pe goodreads, când o să mai aleg astfel de cărți. Eu de puține idei noi am dat aici, dar poate voi veți avea altă experiență cu cartea, mai ales dacă nu citiți des cărți introspective.
A fost ca un traseu montan cartea asta pentru mine, ca să folosesc și eu analogia muntelui utilizată de autoare. Am început primii pași entuziasmată, cu mesaje de început și un titlu care au reușit să-mi stârnească atenția, doar că, pe traseu m-am tot poticnit de un soi de diletantism cam evident, vizavi de soluțiile propuse, iar la finalul traseului am rămas puțin dezamăgită de priveliștea de ansamblu.
Dar e de salutat demersul autoarei de a aminti cât rău ne putem face noi înșine, dacă nu ieșim din ciclul urât al autosabotării. Noi suntem cei mai mari dușmani ai noștri, nu cred că e un secret asta.
Cartea se citește ușor și e sintetizată în șapte capitole, care ar trebui să ne ajute în demersul escaladării propriilor munți, care sunt folosiți aici ca metafore pentru marile piedici sau provocări ale vieții.
Autoarea ne spune că muntele nostru este zidul dintre noi și viața pe care vrem s-o trăim, iar noi putem cuceri orice munte dacă inițiem traseul către redobândirea autocontrolului. Aici am eu o problemă, sunt și lucruri care nu depind complet de autosabotarea noastră.
Autosabotarea este produsul simplu al lipsei de familiaritate, pentru că tot ce este străin, oricât de bun, va fi și inconfortabil până devine familiar. Asta îi face deseori pe oameni să confunde disconfortul necunoscutului cu ce e „greșit”, „rău” sau „amenințător”. Totuși, e doar o chestiune de adaptare psihologică.
Dintre adevărurile utile aș menționa indiciile care ne ajută să vedem dacă suntem angrenați într-un ciclu vicios de autosabotare. Mă gândesc că poate unii nu suntem conștienți că suntem acolo, sau în ce măsură. Și că în unele situații degeaba „aruncăm găina moartă în curtea vecinului”.
Câteva semnale de alarmă ar fi dacă ne bagatelizăm succesele, iar eșecurile ne demotivează, ne interesează mai mult să părem fericiți decât să fim cu adevărat, suntem mai conștienți de ce nu vrem, decât de ce vrem și ne pierdem timpul încercând să impresionăm persoane care nu ne plac.
În Capitolul 4 se dezbate puțin și importanța inteligenței emoționale în acest proces. E utopic să credem că descoperirile radicale ne ajută să ne lepădăm de vechile metehne, mai degrabă microschimbările. Aici subscriu.
Totul, cu pași mici și siguri. Chiar dacă călătoria va fi mai lungă.
E necesar să avem așteptări realiste, când vrem să reparăm ceva la noi. Cred că ăsta e cel mai important mesaj pe care ar trebui să-l găsim în cărțile de dezvoltare personală. Și că nimic nu vine fără un efort consistent și o sondare în profunzimea sufletului nostru.
Alte recenzii de la Brianna Wiest:
