Sometimes we have to let go of our family if we want to amount to anything in life.
Cora Reilly revine în forță într-o nouă recenzie. De origine americană, ea s-a specializat în dark romance și a creat un întreg univers dominat de ilegalități. Autoarea este cunoscută pentru seria ei Born in Blood Mafia Chronicles, care debutează cu Bound by Honor, roman despre care am scris în urmă cu câteva luni. Reilly a exploatat dorința publicului de a citi povești de dragoste care par a fi damnate încă de la început, iar asta a determinat-o să extindă universul romanelor ei printr-o nouă serie, The Camorra Chronicles Series, ce urmărește viața fraților Falcone care conduc Coasta de Vest a Americii.
În primul roman al seriei The Camorra Chronicles Series, Reilly continuă să ne arate că poveștile de dragoste pot lua naștere în lumi pline de durere și întuneric. Twisted Loyalties ni-l prezintă pe Fabiano, fratele mai mic al Ariei din Bound By Honor, care nu mai păstrează nimic din inocența băiețelului pe care îl cunoaștem în romanul surorii lui.
Născut pentru a fi următoarea mână dreaptă a conducătorului mafiei din Chicago, Fabiano a fost nevoit să renunțe la copilărie mult prea devreme. Iar tirania tatălui său depășește granițele, ajungând chiar să ordone moartea propriului fiu. Astfel, Fabiano îl cunoaște pe Remo Falcone care îl ajută să supraviețuiască și îl face Enforcer-ul său.
Ajuns la maturitate, Fabiano este unul dintre cei mai temuți oameni din Vest. Și nimic nu l-ar putea determina vreodată să-l trădeze pe Remo, care îi este ca un frate. Însă lucrurile se schimbă atunci când o cunoaște pe Leona.
Love is what makes us human, what makes life worth living. Love is unconditional.
Leona vine dintr-o familie ruinată, cu o mamă care își vinde trupul pentru o nouă doză și un tată care este dependent de jocurile de noroc. Dar asta nu o oprește pe fată să aibă visuri mărețe și să muncească pentru ele, pentru a avea o viață mai bună. Însă când îl cunoaște pe Fabiano, Leona se trezește prinsă într-o lume plină de pericol și secrete.
Iubirea nu mai este așa cum și-o imagina. Limitele se șterg. Loialitatea e testată. Inimi se frâng.
There was only him… That man. He was mine.
I had never been worth anything, but one look from him made me feel like the center of the world.
Mi-a plăcut că romanul se rupe de ideea de căsătorie aranjată care domină cărțile Corei Reilly și ne oferă o viziune ușor diferită despre mafie. Povestea curge repede, relația celor două personaje principale se dezvoltă progresiv, natural și conflictul lor interior este redat destul de bine. Pe parcursul lecturii sunt câteva imagini grafice care pot afecta anumiți cititori, duritatea anumitor scene nefiind ușor de digerat de toate categoriile de public.
Pe de altă parte, m-a deranjat faptul că se insistă asupra faptului că Leona îl iubește pe Fabiano pentru că se poartă frumos cu ea și nimeni nu a mai făcut asta până acum. Parcă a diminuat din profunzimea sentimentelor dintre ei, spunându-ne că putea fi oricine în locul lui atât timp cât avea un comportament decent.
Romanul este scris la persoana I, din perspectiva ambelor personaje principale, lucru pe care l-am apreciat. Stilul de scriere este simplu și romanul se citește repede.
His eyes sought mine and for a split second he looked at peace.
Merită citit dacă vă place tipul acesta de roman. Pentru genul din care face parte și temele pe care le abordează, eu îi ofer nota 8.5.