Ultima amintire este un thriller tulburător ce ne prezintă, pe de o parte, ființa umană în căutarea sinelui și afundarea tot mai adâncă în încercarea de a fi pe placul celorlalți, iar pe de altă parte, dorința de a rămâne puternic, tu, copilul aflat în preajma terorii.

Sarah spune că, dacă te porți oribil cu oamenii, asta spune mai multe despre tine decât despre ei.

Deborah Bee folosește doi naratori în povestea de față. Unul este Kelly, o fată de doar paisprezece ani ce încearcă pe de o parte să aibă atitudinea de dură ce o poate scăpa din mâinile găștii ce terorizează fiecare copil din școala ei, pe de altă parte, să fie cât mai ștearsă, astfel încât să fie trecută cu vederea.

Nu poți ști niciodată cum sunt oamenii cu adevărat, nu? Oamenii nu dau niciodată prea multe pe față.

Celălalt narator este Sarah, vecină cu Kelly, care, la cei douăzeci și opt de ani este descoperită în comă la spital după ce, aparent, a fost victima unei tâlhării, alături de soțul ei. Aflată în comă, Sarah aude tot ce se vorbește în jurul ei și cu toate că nu-și aduce aminte nici măcar cine este, încearcă, cu ajutorul frânturilor de discuție ce le aude în preajma ei, să afle cine este și cum a ajuns în această situație.

…nu trebuie să devenim agresori, trebuie doar să ne dăm seama cum să ne purtăm cu agresorii. A spus că doar pentru că sunt mai mari, asta nu înseamnă că trebuie să câștige.

Tăcere tulburătoare și secrete. Asta este ceea ce descoperim în Ultima amintire. În timp ce Sarah începe să-și amintească pas cu pas frânturi din propria viață, o urmărim și pe Kelly, ea însăși un copil cu sechele ce are niște adevăruri de dezvăluit.

-Când a devenit victimă, mamă? Când a început să-și dea seama că e în regulă ca oamenii s-o calce în picioare? Nu simte, mamă. Ori, dacă simte, n-o spune. Pur și simplu lasă oamenii s-o rănească. La ea e altfel decât la majoritatea oamenilor. Nu te deranjează? Nu e deloc firesc. La majoritatea oamenilor îți poți da seama când sunt supărați sau fericiți. Ea nu trădează nimic. N-a făcut-o niciodată. Mă rog, o făcea când era mică. Ce s-a întâmplat cu fetița aceea mică și spumoasă?

Deborah Bee alternează narațiunea folosind când limbajul specific adolescenților în devenire precum Kelly, când limbajul specific adulților. Ceea ce mi se părea o poveste simplă cu o tentativă de jaf terminată prost pentru victime se transformă într-o dramă unde, copil alături de adult, caută căi de salvare din drama vieții în care au fost aruncați, mai mult sau mai puțin, din proprie voință.

Nu-mi pot deschide ochii. Nu-mi pot mișca mâinile. Nu-mi pot simți corpul. E ca și când aș fi aici fără să fiu, de fapt, aici. M-am pierdut pe mine însămi.

Sarah este un om ascuns și tăcut. Un om care păstrează aparențele unei vieți bune. Un om cu o căsnicie bolnavă, care a încercat de-a lungul vieții să-și croiască drum prin viață, o dată folosindu-se de frumusețea sa și o dată devenind invizibilă, neobservabilă. Ambele căi folosite au dus-o însă în același punct: ea fiind o victimă. Indiferent că ești frumos sau invizibil oamenii vor fi mereu acolo să te critice și să-ți arunce acuze. Iar la un moment dat, clachezi.

Pentru că Sarah a zis că e mai bine să nu fii observată deloc decât să fii remarcată din motive total greșite. A spus că, dacă tot ai de gând să pretinzi că ești ceva ce nu ești, mai bine să pretinzi că nu ești nimic. Astfel ești invizibil. Și apoi, dispari.

Kelly a încercat să țină piept vieții grele din propria școală încercând ea însăși să fie o dură, o rebelă, în ciuda faptului că această strategie nu o ajuta, ea a rămas constantă. Asta până când Sarah i-a arătat o nouă metodă de a ieși din colimatoriul bătăușilor: aceea de a deveni invizibilă, neobservabilă.

Ambele, Kelly și Sarah, ajung să fie una ajutorul celeilalte. În ce a constat acest ajutor, cum a ajuns Sarah în comă și ce secrete tuburătoare se ascund dincolo de aparențe, vă invit să descoperiți în thriller-ul Ultima amintire semnat Deborah Bee. O poveste unde nimic nu este ceea ce pare și locul unde oamenii pot ascunde adevărate drame în spatele unui zâmbet radiant.

Un volum disponibil și pe site-ul Editurii RAO.

Titlu: ULTIMA AMINTIRE
Autor: Deborah Bee
An apariție : 2017
Editura: RAO
Nr. Pagini: 288
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2440

Alte recenzii de la Deborah Bee:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei este redactor Booknation.ro de 11 ani, 12 zile și a scris până acum 308 articole. Se află pe poziția 6 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments