Umbra Vîntului este una din acele cărți care te marchează de la prima frază și te face să plîngi în cele mai neașteptate momente. Întotdeauna am fost oarecum reticentă față de literatura hispanică, mi s-a părut că ar fi prea lacrimogenă, prea superficială și foarte predictibilă. Cert este că m-am înșelat amarnic.
Cu romanul lui Zafon am tot amânat-o, fapt pe care îl regret. Însă în perioada unui concediu medical, în care ghiceam ce aș mai putea citi, mi-am aruncat privirea asupra unei cărți cu o excentrică copertă roșie. Și iată-mă înarmată cu stickere și un creion, gata să savurez un potențial detectiv. Cel puțin asta reiese atunci cînd citești rezumatul de pe ultima copertă. Și aici am dat-o în bară. Nu este nici pe departe un roman polițienesc, deși persistă enigma.
Iată-ne aruncați în brațele unei Barcelone ploioase, într-o atmosferă postbelică, în care ruinele arhitecturale mai amintesc despre o anumită glorie demult apusă. Subiectul lucrării este antrenat pe două perioade istorice succesive: de pînă la și după războiul civil din Spania. Personajele construite într-o manieră impecabilă, ajung să își împletească destinele pe fundalul unor trăiri din trecut.
Acțiunea începe atunci cînd eroul central, adolescentul Daniel, fiu de librar cu tradiție, ajunge în Cimitirul Cărților Uitate și găsește romanul Umbra Vîntului, scris de un oarecare Julian Carax. Din acest, așa numit moment zero, se pornește caruselul aventurilor eroului central. Fiecare rînd, fiecare paragraf e impregnat de durere și emoții, de sensibilitate și tristețe. În unele momente eram gata să renunț la lectură, din simplu motiv că era prea greu, pres sufocant să înțeleg destinele lor. Alteori eram atît de absorbită de roman, încît mi se părea că am ajuns acolo, în fundalul acela de avant-scenă. Am rezonat cu fiecare personaj, am trăit fiecare clipă, iar atunci cînd am ajuns la ultima filă am atins acea Nirvană, care ți-o deschide o carte cu adevărat fenomenală.
Îmi place atunci cînd citesc recenzii, să văd cui i se recomandă o astfel de lectură, iată de ce mi-am propus să ating și eu acest obiectiv. Recomand cartea tuturor celor care caută echilibrul, tuturor celor care vor să înțeleagă ce este un destin și ce povară poate duce pe umeri săi, un om.
Lecturi frumoase să aveți!
P.S Despre autor se știe că a lucrat în publicitate, a debutat cu o carte pentru copii și are la activ vreo șapte romane, traduse în peste treizeci și cinci de limbi. Demn de laudă aș spune eu. Din poze mi s-a părut un om taciturn, poate de aia îi ies așa bine romanele misterioase. Următorul roman pe lista mea este Jocul Îngerului, pentru care îmi rezerv speranțe mari.
Alte recenzii de la Carlos Ruiz Safon:
Nu vei fi dezamagita nici de ”Jocul ingerului”. Acelasi stil captivant si memorabil.