Umbra vintului

Traducere din limba spaniolă și note de Dragoș Cojocaru   Ne aflăm în Barcelona anului 1945. Într-o dimineață cețoasă, domnul Sempere, proprietar al unui anticariat din inima orașului vechi, își duce fiul, Daniel, la Cimitirul Cărților Uitate, o clădire impunătoare, veche și sumbră, plină de volume ale unor autori necunoscuți sau uitați, cărți aduse de oameni care au ținut să le ferească de părăsire, de indiferență sau de la dispariție. Potrivit tradiției, cine intră pentru prima oară trebuie să adopte o carte. Dintre miile de tomuri, Daniel se simte atras de Umbra vîntului de Julian Carax, un roman misterios pe care, ajuns acasă, îl citește în aceeași noapte dintr-o suflare. În anii următori, Daniel se pomenește implicat într-o serie de intrigi și de crime, trecînd prin numeroase primejdii pentru a salva cartea de anumite persoane. În același timp, el se lansează în cercetarea amănunțită a biografiei autorului, cel puțin la fel de enigmatică și de stranie precum romanele sale.   Dacă ați crezut cumva că marele roman gotic a murit odată cu secolul al XIX-lea, Umbra vîntului o să vă facă să vă răzgîndiți. Un roman de primă mînă, plin de capcane, de intrigi care se desfac unele din altele. - Stephen King   O aventură fantastică, un roman scris parcă de Jorge Luis Borges în stilul Numelui trandafirului. Zafon are grijă să dozeze iubirea, magicul, crimele și nebunia astfel încît să-l captiveze pînă și pe cititorul cel mai sceptic. Diabolic de bun! - Elle   Umbra vîntului este, în fond, o scrisoare de dragoste adresată literaturii și cititorilor la fel de pasionați de povești precum tînărul erou al cărții. - Entertainment Weekly Fragment din volumul "Umbra vîntului" de Carlos Ruiz Zafon: "- Aveți dreptate, părinte. Julian Carax nu e tatăl meu. Însă nu ne-a trimis nimeni. În urmă cu cîțiva ani am dat, din întîmplare, peste o carte a lui Carax, o carte ce fusese dată dispărută, și de atunci am încercat să aflu mai multe despre el și să lămuresc împrejurările morții sale. Domnul Romero de Torres mi-a acordat ajutorul său... - Care carte? - Umbra vîntului. Ați citit-o? - Am citit toate romanele lui Julian. - Le mai aveți? Preotul tăgădui. - Pot să vă întreb ce-ați făcut cu ele? - Cu cîțiva ani în urmă, cineva a intrat în camera mea și le-a dat foc. - Bănuiți pe cineva? - Bineînțeles. Pe Fumero. Nu de asta vă aflați și domniile voastre? Fermin și cu mine am schimbat o privire perplexă. - Inspectorul Fumero? De ce-ar dori el să ardă cărțile astea? - Cine altcineva? ultimul În ultimul an pe care l-am petrecut împreună la colegiu, Francisco Javier a încercat să-l omoare pe Julian cu pușca lui taică-său. Dacă Miquel nu l-ar fi oprit... - De ce a încercat să-l omoare? Julian fusese singurul lui prieten. - Francisco Javier era obsedat de Penelope Aldaya. Nimeni nu știa asta. Cred că Penelope însăși nu băgase de seamă că băiatul există. A păstrat secretul ani la rînd. Pe cît se pare, îl urmărea pe Julian fără știrea acestuia. Cred că într-o zi, l-a văzut sărutînd-o. Nu știu. Ceea ce știu e că a încercat să-l omoare în plină zi. Miquel Moliner, care nu avusese niciodată încredere în Fumero, s-a aruncat asupra lui și l-a oprit în ultima clipă. Gaura glonțului încă se mai poate  vedea la intrare. Ori de cîte ori trec pe-acolo, îmi amintesc de ziua aceea. - Ce s-a întîmplat cu Fumero? - El și familia lui au fost expulzați din incintă. Cred că pe Francisco Javier l-au vîrît o vreme într-un internat. N-am mai știut nimic de el vreo doi ani, pînă cînd mama lui a murit într-un accident de vînătoare. N-a existat un asemenea accident. Miquel avusese dreptate de la bun început. Francisco Javier Fumero e un asasin. - Dacă v-aș povesti... bîigui Fermin. - Păi, n-ar fi de prisos să-mi povestiți domniile voastre cîte ceva: ceva veridic, ca să mai schimbăm. - Vă putem spune că nu Fumero v-a ars cărțile. - Atunci, cine? - Cu toată siguranța, a fost un bărbat cu fața desfigurată de foc, care își spune Lain Coubert. - Nu cumva e... Am încuviințat. - Numele unui personaj al lui Carax. Diavolul."