Recenzie „Umbrele din Ada Kaleh” de George Arion

de | mart. 12, 2020 | Recenzii cărți

George Arion este unul dintre cei mai apreciați scriitori ai literaturii românești și cel ce aduce genul crime fiction la scara de perfecțiune printre cărțile autohtone.

Cel mai recent roman al său adus publicului român de editura Crime Scene Press se numește Umbrele din Ada Kaleh, carte ce a avut lansarea în cadrul Târgului Gaudeamus din noiembrie 2019. Așadar, paginile sunt încă proaspete, iar mirosul de carte nouă îmbie cititorii de pretutindeni.

O nouă aventură marca Andrei Mladin

Umbrele din Ada Kaleh reprezintă cel de-al șaptelea roman ce îl are ca protagonist pe jurnalistul Andrei Mladin și prima mea întâlnire cu el, care cu siguranță nu va fi ultima.

Ada Kaleh a fost o insuliță din apropierea Orșovei care a fost scufundată în anii 70, atunci când apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier au înghițit micul petec de pământ din Dunăre.

Investigații misterioase

Misterele bineînțeles că au apărut în ceea ce privește patru deținuți care se pare că au fost lăsați să se înnece o dată cu scufundarea insulei.

Andrei Mladin, împreună cu Ava Noureanu, o colegă de breaslă cu mult mai tânără decât el, pornesc în căutarea adevărului, o misiune ce se dovedește a fi cu mult mai periculoasă decât se credea la început.

Cartea abundă în legende și mistere, suspansul fiind cheia cu care George Arion ne captează în lumea mitică a insulei, care se îmbină de minune cu prezentul corupt.

Mladin și Noureanu se găsesc deseori în situații ce le periciclează propria viață, dovedind faptul că sunt multe persoane sus-puse care vor ca misterul să nu fie adus la suprafață.

O lectură bine conturată de sine stătătoare

Mi-a plăcut cartea, a fost o lectură tare rapidă și captivantă, al cărei elemente istorice se îmbină foarte bine cu cele fictive.

Faptul că nu am citit nici unul dintre romanele anterioare celui de față ce îl au ca protagonist pe Andrei Mladin nu mi-a dat bătăi de cap absolut deloc, fiind o lectură de sine stătătoare.

Recomand cartea tuturor celor ce îndrăgesc lecturile ce combină istoria cu ficțiunea, cât și iubitorilor de crime fiction.

Titlu: UMBRELE DIN ADA KALEH
Autor: George Arion
An apariție : 2019
Editura: CRIME SCENE PRESS
Nr. Pagini: 256
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1552

Alte recenzii de la George Arion:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Ioana a fost redactor Booknation.ro și a scris 43 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ioana aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments