Recenzie ” Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman

Titlu: Un Bărbat Pe Nume Ove
Autor: Fredrik Backman
An apariție : 2017
Editura: ART
Nr. Pagini: 440
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Recenzie de Angela Serban
Publicată la 19.02.2019
Nota recenzorului: 10/10
Recenzie ” Un bărbat pe nume Ove” de Fredrik Backman
5 (100%) 2 votes

ACUM GĂSEȘTI UN BĂRBAT PE NUME OVE PE:

► CARTEPEDIA.RO► LIBRIS.RO► ELEFANT.RO► CARTURESTI.RO

He was a man of black and white.

And she was color.

All the color he had.

Backman se transformă într-un fenomen pentru mine, deşi startul “relației” noastre nu promitea, Bunica fiind mai greu de digerat pentru mine, m-am încăpățânat să-i citesc şi a doua carte şi bine am făcut pentru că nu mi-a mai dat nicio şansă. Am fost knock-out de la primul capitol al Scandalului, mi-am revenit cu greu după Us against you şi sunt încă la podea după ce l-am dat gata pe Ove (sau el m-a dat gata pe mine). Omul ăsta mă întinde pe unde mă prinde. Şi mi-am dat seama şi de ce: le zice bine, dom’le! Simplu, direct, la obiect, probleme actuale spuse chiar pe sufletul meu. Nu numai că empatizez cu personajele lui, mă regăsesc în ele, le înțeleg gândurile, emoțiile şi ştiu că în multe situații acționez exact la fel, sau dacă nu pot, fiind constrânsă de bunele maniere, cât mi-aş dori s-o fac! Dar nu e numai asta. Backman te educă, te învată, îți trasează linia subțire dintre bine şi rău într-o societate din care faci parte. Backman te arată cu degetul, te pune la colț şi te obligă să-ți faci introspecții şi să-ți revizuieşti comportamentul. Backman e cu ochii pe tine şi nu te slăbeşte până nu îți conştientizezi şi asumi greşelile, prejudecățile şi defectele. Eşti cârcotaş? Judeci după aparențe? Treci la colț! Cugetă la asta! Eşti pedepsit!

Backman m-a învățat că nu e niciodată prea tarziu, că nu eşti niciodată prea bătrân, că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, că exteriorul nu defineşte interiorul, că nu trebuie să judeci după aparențe, că în spatele unei sprâncene încruntate se poate ascunde la fel de multă durere ca şi în spatele unui zâmbet, că singurătatea este o boală care te face să te simți inutil, că toți ne găsim locul în lumea asta mai devreme sau mai târziu, că nu trebuie să mergi zâmbind pe stradă ca să fii un om bun, că indiferența nu e o soluție şi există o lege a compensației pentru fiecare mână de ajutor pe care o întinzi.

Backman e de actualitate, pentru că a bloggerit. Scrie despre evenimente cu impact asupra societății, situații de care te loveşti zi de zi, scrie despre mentalități învechite şi greşite, scrie despre judecata pe baza aparențelor, scrie despre pericolul spiritului de turmă, scrie cu sufletul, cu mult umor şi pune degetul pe rană. Backman m-a convins că şi eu sunt Ove.

Am început cartea şi m-am distrat copios, am râs de una singură, am chicotit pe furiş în pauzele de tigară, am bufnit pe ascuns când eram în public şi am terminat-o în genunchi, plânsă şi cu inima franjuri. Ove mi-a frânt inima!

Este o carte despre dragostea adevărată, este despre durere şi pierdere, despre amprenta pe care trecutul o lasă asupra oamenilor, despre bătrânețe, despre impactul pe care un om îl poate avea asupra altora, despre moralitate şi toleranță, despre a nu-ți mai găsi rostul în lume, dar şi a te integra, toate împletite într-o poveste spusă cu mult umor şi duioşie ce te îndeamnă să speri.

He never understood why she chose him. She loved abstract things like music and books and strange words. Ove was a man entirely filled with tangible things. He liked screwdrivers and oil filters. He went through life with his hands firmly shoved into his pockets. She danced. 

Ove e taciturn, e inflexibil, e morocănos, e ca un băț înfipt în dosul comunității în care trăieşte, dar a obosit. Se simte marginalizat, tehnologia şi progresul îl zăpăcesc, îl izolează, a fost scos la pensie, iar iubirea vieții l-a părăsit. Suferința este atât de mare, dorul atât de cumplit, încât Ove vrea ca totul să se oprească, aici nu mai e nimic pentru el, şi tot ce-şi doreşte e să găsească o modalitate care să-l ajute să se reunească cu soția.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Fredrik Backman.

Ove had never been asked how he lived before he met her. But if anyone had asked him, he would have answered that he didn’t.

În spatele carcasei încruntate şi morocănoase este o poveste şi o durere prea mare pentru a putea fi împărtăşită. Poate n-a zâmbit prea mult, poate nu a fost bun la complimente şi la socializare, poate pare acru şi veşnic nemulțumit, dar a respectat toate regulile, şi-a clădit o rutină, şi-a oferit ajutorul necondiționat, a fost cinstit şi integru toata viața, iar acum totul s-a sfărâmat ca un castel de cărți de joc. Sonja a plecat, iar el şi-a pierdut busola. Ea era singura care-l cunoştea, care a reuşit să-i cunoască adevărata fire, doar ea îl accepta cu bune şi rele, iar el acum e pierdut. Dar, viața e plină de surprize, şi e de ajuns o rază de soare pentru a alunga toate umbrele.

Backman a scris o pledoarie care îndeamnă la înțelegere şi îngăduință, la toleranță şi acceptare, care te îndeamnă să te gândeşti de două ori înainte de a cataloga oamenii. După cartea asta mi-am promis mie să mai schimb câte ceva la mine, pe ici, pe colo, prin părțile esențiale, ca şi mod de gândire.

Nu vă spun mai multe despre Ove, pentru că aşa cum spune Adina, cea care m-a convins să citesc cartea: cuvintele sunt prea puține și prea seci. Dar vi-l recomand. N-o să regretați.

 

ACUM GĂSEȘTI UN BĂRBAT PE NUME OVE PE:

► CARTEPEDIA.RO► LIBRIS.RO► ELEFANT.RO► CARTURESTI.RO
Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Article Tags

Website Comments

  1. Avatar Adina
    Reply

    Ai reusit sa scrii, negru pe alb, toate cuvintele pe care eu nu le puteam spune. Iti multumesc pentru asta si declar, sub juramant, ca-l iubesc pe Ove ca pe-un tata, ca pe un sot, ca pe un copil. Ove c’est moi, aussi :*

POST A COMMENT.