Sunt cărți pe care le citim și le uităm. Fără să ne mai amintim nici de complot, nici de eroii înșiși și chiar despre ce este vorba. Dar Fredrik Backman în romanul „Un bărbat pe nume Ove” ne-a arătat frumos și foarte clar un erou complet diferit.
Un bătrân morocănos, plictisitor și veșnic nemulțumit, îi este frică să lase pe cineva sau ceva să intre în viața lui deja singuratică. Așa apare în fața noastră bătrânul Ove. Bărbat în vârstă de pensionare. Trăind singur și împărțind această lume colorată doar în două culori, alb și negru. Nu-i plac animalele și mereu mormăie la vecini și îi învață cum să trăiască corect. El este cu convingerile și gândurile sale.
Privește lumea dintr-un unghi diferit.
El nu încearcă să vadă această lume în culori strălucitoare și poate nici măcar nu vrea. Preferând să trăiască în propria sa lume. Poate că după anumite evenimente triste, eroul nostru s-a retras în sine în toate modurile posibile și urmează să aflăm ce s-a întâmplat. Să nu uităm de copilăria și adolescența dificilă. Unde tânărul Ove trebuia să supraviețuiască el însuși în această lume crudă. Iar autorul reflectă bine acest lucru. Tot trecutul în care s-a scăldat eroul nostru s-a reflectat în lumea lui de azi.
S-a pensionat mai devreme și și-a dat seama că nimeni altcineva nu are nevoie de el. Singurătatea l-a înstrăinat de oameni. Dar Ove este și o persoană bună. Pur și simplu nu vrea să o arate. Și în toate felurile posibile se ascunde în interiorul său. Creând astfel o barieră de protecție. Și nu vrea să creadă din nou în fericire. Nu își acordă această șansă.
Dar totul se schimbă odată cu apariția noilor vecini. Ca de obicei, caracterul lui Ove îi chinuie pe noii chiriași și îi hărțuiește. Această poveste ne arată cu îndrăzneală că, după experiența durerii, nu trebuie să vă axați asupra fricilor și experiențelor voastre neplăcute. Nu te mânca pe dinăuntru. Și trebuie doar să vezi că poți crede în ceva sau în cineva. Cartea ne învață să iubim viața. Iar dacă soarta îți oferă o a doua șansă. Trebuie să te apuci de ea.