Un nimeni de departe de Andrei Constantin este romanul care mi-a arătat că-mi poate aduce zâmbetul pe buze fără nicio greutate. N-am mai pățit până acum asta, recunosc: eram convinsă că titlul celei mai recente semnată de autorul care m-a ajutat să ajung în Orașul necuraților, se numește De departe un nimeni. Și cu carte în mână fiind, la fel am citit. Coperta a fost precum magnetul, titlul atrăgător – deși l-am reținut total anapoda, asta mi-a trezit și mai mult curiozitatea în privința romanului recomandat pentru 16+. Și de această dată, modul de scriere te acaparează instant prin lejeritatea exprimării.
Parcurgi pagină după pagină cu o curiozitate ce crește constant – fiecare cuvânt te duce mai aproape de momentul în care traiectoria poveștii schimbă totul. Simți cum urmează ”curba” – că tot e vorba și despre mașini, condus și sete de călcat pedala, care va da totul peste cap. De fapt, intuiești că urmează ceva, că tot calmul cu care începe protagonistul să-și spună povestea este temporar, că aparențele înșală și secundele se scurg în defavoarea tânărului. Ce urmează oare? Întunericul de afară se poate împleti perfect cu umorul aici?
Povestea aceasta, dincolo de toate, e foarte axată pe sentimentul că totul se întâmplă în fața ta, că totul e real și că ești unicul martor al acestei povești, că doar tu vei ști cum s-au petrecut toate, dar vei fi forțat să păstrezi tăcerea și să-l lași pe pasager să-și rezolve situația – să găsească soluții, să acționeze în ciuda fricii și să își învețe lecția. Un nimeni de departe poți fi și tu, oricine ai fi, oricum te-ai numi, cu sau fără permisiunea de a conduce – toți conducem ceva, majoritatea propria viață pe șoselele neasfaltate ale propriilor alegeri.
E suficient de ciudat dacă aleg să dau nume personajului principal? Se numește, să zic, ”2008” și nu e un nume întâmplător, să știi. Are abia 18 ani și asta îi justifică cumva gândurile și credințele despre cele pe care nu pierdea nicio ocazie să le analizeze corpul. Dar câte mai are de trăit, de descoperit – nu doar despre viață, ci și despre el, despre acțiunile lui. Drumul e spre înainte, iar destinația este încă incertă sau complet necunoscută. Dacă-ar ști ce urmează și cât de multe experiențe așteaptă să-l modeleze în fel de fel de versiuni. Știe ceea ce contează: prezentul. Și că nu foarte departe este viitorul, acea viață frumoasă, plină de experiențe și infinite posibilități. De ce te-ar putea pune pe gânduri viitorii ani?
Nimeni nu se gândește prea departe la o vârstă fragedă, nu-și fac probleme prea multe în privința timpului, căci viața continuă, drumul e spre înainte și au timp destul pentru întrebări, planuri și viitorul de peste niște ani. Viitorul e altădată, dar prezentul îl pune față în față cu necunoscutul – în cel mai neașteptat mod cu putință, iar asta știi când se petrec, nu? Atunci când te aștepți mai puțin, 2008, are parte de o întâmplare – o poți numi cum vrei, dar nicidecum obișnuită, clar.
Chiar ai noroc atunci când ești singur pe o stradă plină de gropi, întunecată, cufundată în tăcerea adâncă a nopții. Aparent, da, liniștea și apa te pot calma, dar ești sigur că poți face față la tot ce se ascunde în spatele liniștii – și a ceea ce vezi cu ochiul liber? Nu întunericul de afară sperie, ci altul – care e mai ceva decât exteriorul, e mult mai adânc și profund. Acel întuneric ar trebui să sperie atunci când refuzi să-l vezi, să-l accepți și să te împrietenești cu el.
Totuși, tânărul nu mai e doar la o plimbare. Ce anume îl sperie suficient de tare? Simte că e prins într-o situație extremă – nu a făcut nimic exagerat ca să ajungă în mijlocul haosului, nu și-a dorit acest moment. Să fie vis? A încercat tot ce s-ar fi gândit că-l poate elibera de labirintul în care ai intrat pe nesimțite. Fuga nu-l ajută, deci nu e un vis urât. Care va fi următoarea lui încercare?
Nu a călătorit în timp, dar ”chestia” aia – pe care o recunoaște, într-un final, nu o mai sperie atât de tare. Prinde tot mai mult curaj în a comunica – deși e complet singur în mașină. În doar câteva secunde, tânărul pune cap la cap niște informații logice și vrea să deslușească misterul ce-l înconjoară. Dialogul purtat cu vocea din aparat e spumoasă. Râzi, doar că misterul e din ce în ce mai dens. Adevărul îi este dovedit cât se poate de ușor și clar, îl poate oare accepta? Poate-i cea mai bună farsă din toate timpurile.
Un ping-pong amuzant care va duce poate spre elucidarea întregii situații. Să fie totul atât de simplu și să se rezolve doar cu dialogul și cu practicarea celui mai specific sport între oameni? Dacă te întrebi la ce sport fac referire, clar e că la aruncatul cu săgeți fac referire. E nevoie de mai multe reprize pentru a vedea care pe care. Cine crezi că va reuși să-l doboare pe celălalt?
Prezentul pare speriat și cam scos din joc și își schimbă cumva părerea despre Viitor, îl cam sperie și-l lasă mut.
Dar, în eventualitatea în care, totuși, ce se întâmplă aici, acum, e real, aș vrea totuși să profit de timpul ăsta și să vorbesc… cu tine. Chiar simt că e cazul să îți mărturisesc niște lucruri. Cred că ar trebui să știi anumite… chestii. (…).
Nu te mai țin pe jar, gata, promit să-ți spun ce se petrece, de fapt cu 2008. Băiatul are parte de o întâlnire specială. Cu cine s-a întâlnit? Nu a fost ceva planificat, ci poți spune că viața i-a pregătit întâlnirea pe care nu va reuși să o uite vreodată. Nu e vis, nici o experiență în urma vreunui accident nefericit. E inopinată, dar atât de importantă pentru viitorul lui.
Dacă ai primi șansa de a ști ce anume ți se va întâmpla în viitor, ai vrea să asculți? Dacă ai cunoaște măcar puțin din viitorul tău, te-ai liniști și pregăti să faci lucrurile așa cum trebuie. Să-ți știi viitorul poate îndrepta puțin viața ta pe calea potrivită ție: să faci alegeri mai bune, să nu te blochezi în fața greutăților, să acționezi ca să nu greșești. Da, ar fi ceva, căci informația înseamnă putere, iar un om puternic trece prin toate și peste toate învingător, indiferent de rezultat.
2008 și 2023 stau la povești ireale, deși totul e real, nu e nicio închipuire, nu e vreun episod în care tânărul o ia razna, nu e efectul vreunui șoc. Deși e puțin șocat de modul cum a fost ”contactat” de către 2023 – al doilea cel mai important personaj al poveștii, un nimeni de departe – care-l cunoaște cel mai bine pe cel cu care se va întâlni în miez de noapte.
Fie că vrea, fie că nu, protagonistul află și ceea ce și-ar dori să nu audă. Totul pare o poveste interesantă – care îl surprinde și îi trezește curiozitatea tot mai mult. Pare chiar captivat și atent să știe cât mai mult despre – și din viitor. Nu sunt întâmplări pline de haz, dimpotrivă, nuanța ce pare că o va căpătă realitatea e una destul de sumbră. Dacă scapi o dată ca prin urechile acului înseamnă că ai noroc? O fi norocul chior – și dacă scapi prima dată, ce faci în continuare? Complicat rău și deloc inspirat, aș zice.
(…) Astea vor hrăni o bestie, pe care nu vrei să o cunoști. Nimeni nu vrea să o cunoască. Bestia aia e acolo. Nu știu dacă te-ai născut cu ea sau a apărut de la o vârstă fragedă, cultivată de ”n” chestii pe care le-ai pățit, simțit…, dar știu că nu trebuie hrănită. Nu va fi ușor. O să o auzi urlând de foame atunci când apar perioade grele, stresante, dureroase. Nu o băga în seamă. Nu știu dacă va muri vreodată de foame, probabil că nu. Dar măcar las-o slabă și flămândă.
Dacă știai precaut deveneai? Se prea poate să fie așa. De prea multe ori în viața asta nimic și nimeni nu te poate transforma într-o persoană precaută. Cert e că, tânărul pare a fi mult mai mult decât cel care-i povestește prin tot ce a trecut. Cât de departe poți ajunge fiind cu adrenalina în sânge? La maturitate fiind, pare că trezirea asta nu a fost ușoară, nu fără ”probleme cât casa”.
Tot ce îi este dat să audă de la 2023 îl pune serios pe gânduri. Peripeții cu iz puternic de pericol, tensiune și mesaj puternic ”nu faceți ca mine absolut niciodată”. Ce se poate întâmpla în câțiva ani în viața acestui tânăr încât primește avertismente atât de serioase?
”Îmi doream să procesez îndelung ce mi se întâmplase, dar nu voiam să mai petrec nicio secundă în locul ăla. (…). Mă uit în jur. Verific oglinzile. Nimeni în lateral, nimeni în spate. Pentru prima dată, răsuflu… O parte din mine își dorea să poată uita tot ce auzise în noaptea asta. Cealaltă era nehotărâtă. (…) Până la urmă, nu ți se întâmplă chiar în fiecare zi (…).”
Un nimeni de departe e o poveste pe cât de scurtă, pe atât de intensă. Se citește ușor – cred că două – trei ore îți poate ține companie. E acea carte care vine, îți transmite mesajul și își încheie misiunea. Un nimeni de departe te lasă cu gândul la propria viață, la trecut și regretele pe care le-ai tot adunat.
Un nimeni de departe, oricine este acest nimeni – de oriunde ar veni, poate schimba direcția vieții. Un nimeni de departe îți poate arăta spune un sigur cuvânt care să schimbe complet perspectiva. Un nimeni de departe îți poate oferi detaliu care să facă diferența, soluția sau informația care să schimbe o întreagă decizie.
Andrei Constantin e de citit neapărat, oricând și orice ar scrie!
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Editura Literagraf
Alte recenzii de la Andrei Constantin:
