un nor în formă de cămilă este prima carte a Alinei Nelega pe care o citesc și care m-a prins de la prima pagină până la ultima, lăsându-mă cu dorința avidă de a-i citi și celălalt roman care mă așteaptă în bibliotecă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Romanul este despre relații familiale disfuncționale, în special relația dintre mamă și fiu, despre teatru și despre cum acesta își transformă vedetele în workaholici, despre lucrurile frumoase din teatru, dar și (mai ales?) despre deziluziile lui, amăgirile și mizeriile oamenilor care îl formează. Este o carte despre tarele societății și ale tinerilor, despre un mod de viață haotic care ucide atâtea personaje și care nu-ți mai permite să funcționezi fără o serie întreagă de pastile de fericire.
Dar, mai presus de orice, cred că este despre teatru: teatrul de pe scenă și teatrul vieții, care ajung să se confunde până la contopire. Alina Nelega este o premiată autoare dramatică, ceea ce probabil a determinat-o să nu renunțe la teatru nici în roman. Apropo de teatru, povestea din cartea Alinei Nelega este inspirată după arhicunoscuta tragedie Hamlet, în sensul că împrumută din intriga acestei piese.
M-am bucurat să fiu în pielea unei mare regizoare, Amona, personajul principal, și să descopăr lumea plină de pasiune, dar și de nebunie a celor care lucrează în teatru. Viața haotică a acestor oameni mi-a amintit oarecum de filmul All that jazz (1979), regizat de Bob Fosse, un film în care pasiunea artistului deraiază până la autodistrugerea acestuia.
Însă Amona, vocea narativă a cărții (care este un monolog al Amonei urmat de unul mult mai scurt al fiului ei), ne invită și în viața sa personală. Se simte vinovată, rușinată și eșuată din cauză că fiul ei a luat-o pe drumul nebuniei (apropo de Hamlet). Încearcă să-l înțeleagă, să participe la suferința sa, riscându-și propriul echilibru mental.
Mi-a plăcut, de asemenea, ritmul antrenant al cărții, care nu m-a lăsat s-o dau jos din mână, dar și monologul Amonei, scris parcă pentru a fi rostit. Nu cred că e ceva ce nu mi-a plăcut. Deși cartea se întinde pe mai multe planuri, totul devine clar spre final, unde aflăm și versiunea de adevăr a fiului regizoarei, care ne va schimba (sau nu?) ideile despre poveste.
În fine, recomand cu drag cartea oricărui cititor interesat de teatru, de pasiunea care duce la nebunie, de iubire, de ură și de mecanismele psihologice ale acestor emoții care ne invadează relațiile de zi cu zi.
Asta-i perversiunea noastră, a oamenilor normali, să judecăm, să condamnăm, ca vinovate, sau să absolvim, ca inofensive, nevoile, dorințele și plăcerile celorlalți, să ne identificăm. (pag. 40-41)
Alte recenzii de la Alina Nelega:
