Recenzie „Urâţii” de Scott Westerfeld

de | sept. 29, 2017 | Beletristică, Fantezie, Literatura Universală, Recenzii cărți

 

Păşim în lumea distopică a seriei Urâţii, cu primul volum cu acelaşi lume, scrisă de Scott Westerfeld, locul unde lumea este transformată într-o frumuseţe perfectă imediat ce indivizii ce o alcătuiesc împlinesc şaisprezece ani. Printre aceştia o descoperim pe Tally, adolescenta ce aşteaptă scurgerea ultemelor sale trei luni ca şi urâtă.

Telly abia aşteaptă această minunată zi, ziua frumuseţii perfecte. Prietenul ei cel mai bun, Peris, este deja în Oraşul Frumoşilor, iar nerăbdarea de a-şi reîntâlni prietenul creşte pe zi ce trece. Asta până când o întâlneşte pe Shay, o urâtă născută în aceeaşi zi cu Tally. Doar că Shay nu împărtăşeşte acelaşi entuziasm ca şi Telly la capitolul transformare radicală şi evoluţie perfectă.

-Poate că nu vor ca voi să vă daţi seama că orice civilizaţie are slăbiciunile sale. Întotdeauna depindem de ceva. Şi, dacă cineva ne ia acel ceva, nu ne rămâne decât o poveste la un curs de istorie.

Shay vrea să rămână urâtă şi inteligentă şi cea însăşi. Aşa că, în seara dinaintea marii transformări, fuge. Unde? În Ţinutul de Fum, locul unde urâţii ce n-au aspirat la frumuseţe perfectă s-au refugiat. Însă, nu înainte de a-i acorda şansa salvării şi lui Tally.Aceasta este însă greşeala supremă. Inconştient, Shay îi distruge şansa lui Telly de a păşi în Oraşul Frumoşilor şi va pune Ţinutul de Fum în ipostaza de a adăposti un spion, fără voia lui.

Se gândi la orhideele care se răspândeau pe câmpiile de jos, ucigând alte plante, eliminându-le pur şi simplu, egoiste şi de neoprit. Tallx Youngblood era o buruiană. Şi, spre deosebire de orhidee, nici măcar nu era una frumoasă.

Urâţii, primul volum al seriei cu acelaşi nume, crează o lume perfectă, unde nimeni nu mai suferă de complexul urâţeniei. Cel puţin, nimeni peste şaisprezece ani. Însă, ca orice perfecţiune, în spatele acţiunii se află un mare cusur ascuns dibace de cei din treptele superioare. De ce i se fură lui Tally dreptul la frumuseţe? Va reuşi să-şi împlinească totuşi marele vis? Cum a evoluat planeta până la rang de perfecţiune? Şi cine a pus bazele Ţinutul de Fum, plecând de la ce premiză?

Pentru toate aceste răspunsuri, vă invit în lumea urâţilor, versiunea realităţii unde frumuseţea se poate transforma în cel mai urât coşmar, iar omul devine o păpuşă perfectă ghidată de un păpuşar genial.

Istorie, îşi dădu seama Tally. În oraş, avea o mulţimr de lucruri- practic, tot ce îşi dorea ieşea din perete. Dar lucrurile din oraş puteau fi aruncate, înlocuite sau schimbate, precum uniformele de la internat, alcătuite din combinaţii de tricouri, jachete şi fuste. Aici, în Ţinutul de Fum, obiectele îmbătrâneau, purtând istoria cu ele, în pliuri, zgârieturi şi praf.

Lectură plăcută !!!

Titlu: URÂŢII
Autor: Scott Westerfeld
An apariție : 2012
Editura: CORINTEENS
Nr. Pagini: 416
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1646

Alte recenzii de la Scott Westerfeld:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Daniela a fost redactor Booknation.ro și a scris 98 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Daniela aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments