Vara în care mama a avut ochii verzi poate fi privită din două perspective: nu e o carte obișnuită, dar nici nu iese simțitor din tipare. Cu o dramă marcantă, o trezire la realitate și un personaj care evoluează enorm, romanul este unul dintre cele mai apreciate din ultima perioadă.
Tatiana Țîbuleac, autoarea povestirii de faţă, este o tânără scriitoare care a căpătat renume odată cu ,,Poveşti adevărate” , dar şi cu romanul ,,Grădina de sticlă”.
,,De după al treilea deal răsări soarele. Galben, rotund, inevitabil – ca un bec de spital îndreptat în ochi. Ne-am oprit amândoi în mijlocul cărării și l-am privit lung, ca pentru prima dată, punându-ne repede câte o dorință. Așa ne învățase pe toți trei bunica: atunci când vedem că răsare luna sau soarele, să ne dorim imediat ceva foarte-foarte tare, căci se va îndeplini, se va îndeplini neapărat. Bunica știa totul despre dorințe, așa oarbă și singură cum era.”
Romanul este unul scurt, are doar 124 de pagini, îl poți citi repede, la fel cum ai vrea să poți trage de el la nesfârșit. Are în vizor o ultimă vacanță de vară, o ultimă vară sau chiar ultimele clipe alături de mama sa, ale lui Aleksy.
Protagonistul este un adolescent întors împotriva mamei, urând-o cu patimă, cu frecvente puseuri de violență fizică sau verbală. Odată cu dispariția surorii lui mai mici, Mika, băiatul este neglijat de părinți care deplângeau moartea acesteia.
Climatul în care Aleksy este crescut poate aduce o oarecare explicație pentru comportamentul său sau pentru ura împotriva mamei sale: trăia separat de tatăl său, împreună cu bunica maternă, iar mama căzuse într-o depresie gravă, la moartea Mikăi.
Fiind bolnavă de cancer, în ultimele luni de trăit, mama își convinge copilul să se mute împreună într-o casă închiriată, sub promisiunea că Aleksy va putea primi mașina când își dorește.
,,A fost pentru prima data în viață când am ales-o pe mama în favoarea altcuiva.”
Ultima perioadă de viață a mamei sale va coincide cu ideea de regăsire, de vindecare, de iertare, de recunoștință, ba chiar dorința de a-și regândi propria viața. Femeia din fața lui îi părea acum lui Aleksy mai frumoasă, mai feminină, cu ochii mai clari și mai verzi, o figură mai maternă.
Am amânat destul de mult această recenzie pentru că mi se părea că nu știu de unde să apuc această scurtă poveste. Acum, după un timp, parcă văd mai clar firul epic și persoaneje, dar, cel mai important, înțeleg nevoia cititorului de această carte. De a nu uita ochii mamei și de a te reculege când îi privești nu doar vara, nu doar cât timp sunt sau când sunt mai verzi ca niciodată.
,,Ochii mamei erau lanuri de tulpini frânte.”

Nu am putut dormi în noaptea de după lectură. Vedeam un film cu toate detaliile chipurilor, gesturilor, spațiilor. M-am bucurat că am îndrăznit să o citesc. deși vara îmi era deja cam tristă…