Wilson Moon ajunge în Iola, orășel construit de-a lungul râului Gunnison și trecerea lui prin zonă schimbă câteva vieți…
Nu este o carte ce demarează în forță, din contră. Există posibilitatea de a induce cititorului idei de abandon de la primele pagini, dar crește emoțional și moral cu fiecare rând. Dintr-o poveste imposibilă de dragoste dintre un indian și o fătucă albă, dar prostuță de la țară se transformă într-o poveste despre viața unei comunități și consecințele devastatoare ale unei decizii guvernamentale superficial plănuite. Personajele noastre cresc și trec la alt nivel, și, urmărind a repara greșelile și curăța conștiințe, sunt expuse și dezbătute tot felul de probleme și obstacole interesante pe care viața ni le scoate în cale.
Acțiunea are loc după terminarea celui De-al Doilea Război Mondial și este influențată decisiv de hotărârea guvernamentală de a desființa o localitate din Colorado în vederea formării unui lac de acumulare. Locuitorii localității sunt obligați să-și vândă fermele și să se stabilească în alte sate și orașe. Acest eveniment ce schimbă viața întregii comunități reprezintă ambientul în care este ancorată povestea noastră care urmărește viața dramatică a unei fete de fermier ce ține casa tatălui său de la moartea mamei sale și care descoperă prima dragoste pe ulița localității în persoana nativului american, Wilson Moon. Relația celor doi este intensă, dar de scurtă durată deoarece în acea epocă de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial societatea era majoritar rasistă, incultă, misogină și habotnică. Atât nativul Wilson Moon, cât și tânăra fată albă – Victoria au simțit pe propria piele toată viața urmările acestor tendințe sociale. De la 12 ani, de la tragicul accident care i-a înjumătățit familia, Torie a preluat rolul de menajeră în casa pe care o împarte cu un unchi invalid și cinic, un frate violent și alcoolic și un tată apatic și resemnat. Dar la 17 ani, când Wilson Moon intră în viața ei, e obligată să abandoneze ferma.
Inima ei seamănă cu un piersic plin de muguri pe care oamenii și viața îi rup cu înverșunare de pe ram, făcând-o să sufere, dar asemenea piersicilor din livada ei, inima ei curățată, crește an de an mai bogată și mai plină de rod, de trăiri, speranțe și visuri. Tot ce viața i-a smuls din carne lăsând-o goală va reveni pentru a-i împlini destinul; supliciul îndurat va fi piatra de temelie a maturizării sale forțate și tragice.
Torie părăsește prima localitatea natală, dar nu-și abandonează adevărata familie pe care o ia cu ea pentru un nou început în altă parte.
Ultima parte a cărții a fost bomboana de pe tort și am empatizat profund cu personajul care scrie jurnalul chiar mai mult decât cu personajul principal a cărei decizie luată înainte de întoarcerea acasă din sălbăticie mi s-a părut radicală și imposibil de acceptat. A fost motivul pentru care Torie a pierdut mare parte din simpatia mea. Dar viața ei a curs asemenea unui râu, neavând forța de a-și impune dorințele, a învățat să se adapteze și asemenea apei a săpat încet și în tăcere până a ajuns acolo unde inima ei visa să fie. Oare destinul se va simți răzbunat după decenii de suferință și singurătate și îi va mai oferi o șansă Victoriei? Oare consecințele deciziei din tinerețe sunt ireversibile?
Inspirată din fapte reale, povestea atinge multe subiecte delicate: discriminarea mamelor necăsătorite și de gen, rasismul față de nativii americani, abuzul și violența domestică, abandonul, vina, bigotismul, dar și iertarea, maturizarea și asumarea.
