Elena Ferrante este un pseudonim pe care l-a ales o scriitoare italiană. Cărțile sale au fost publicate inițial în italiană, dar apoi au fost traduse și în alte limbi. Seria ”Tetralogia Napolitană” este cea mai cunoscută la nivel internațional. Revista Time a numit-o pe Ferrante drept una dintre cele mai influente 100 de persoane în 2016.
„Viața mincinoasă a adulților” e o călătorie prin lumea adesea amară a oamenilor mari prin ochii unei adolescente inteligente care ne învață că uneori motivele pentru care săvârșim răul au în spate dorința de a face bine sau suferința.
”Minciuni, minciuni, adulții le interzic și între timp spun multe.”
Oare cât se aseamănă interiorul unui adult cu acela a unui tânăr? Destul de mult. Deși maturitatea ne dă posibilitatea să fim mai inteligenți în lucrurile pe care le săvârșim pentru a avea o viață liniștită, și cei mari când sunt loviți de incertitudini și sentimente noi redevin adolescenții de odinioară. Giovanna descoperă că lumea părinților ei e țesută din minciuni vechi de familie și secrete care ar putea distruge imaginea perfectă pe care o afișează în fiecare zi.
Aflată la vârsta adolescenței, interiorul ei e mult mai fragil decât exteriorul, iar atunci când îl aude pe tatăl ei spunând-ui în șoaptă mamei sale că începe să semene cu mătușa Vittoria, Giovanna începe o călătorie în care se descoperă și se maturizează brusc.
”Timpul adolescenței mele e lent, alcătuit din mari mase compacte de culoare gri și neașteptate culmi de culoare verde sau roșie sau violet.”
Și frumusețea..de ce e așa importantă frumusețea pentru această fată inteligentă? În carte lupta protagonistei cu ideea de frumusețe e fascinantă, iar felul în care mătușa Vittoria putea reprezenta un catalizator la început pentru încrederea Giovannei că e urâtă m-a dus cu gândul la faptul că acest personaj, Vittoria, e prezent în procesul de creștere al fiecăruia mai mult sau mai puțin. Pe parcursul cărții, idealul de frumusețe îmbracă diferite forme și aduce povestea în situații interesante.
Unde e linia dintre vulgaritate și rafinament? Și unde se situează frumusețea pe această axă? Giovanna gustă din amândouă. Rezultatul evoluției ei ne spune că această alternare între două lumi era esențială. Cartea conține conversații spumoase și descrieri atât de frumoase încât am savurat fiecare rând chiar de la prima pagină. M-am regăsit în anumite întâmplări și mi-am permis să simt totul fără să judec acțiunile protagonistei. M-a surprins într-un fel ciudat ca și cum trezeam din adâncul personalității mele bucăți cărora nu le-am dat atenție niciodată.
O autoare contemporană care-mi place prin modul în care scrie și pentru poveștile pe care alege să le spună lumii. Am citit cartea într-o zi. Eu care mă îngrijoram că are scrisul destul de mic. Cred că m-am molipsit de febra Ferrante. N-ai ce să-i faci!
”Poezia e creată din cuvinte, exact ca discuția pe care o avem acum. Dacă poetul ia cuvintele noastre banale și le eliberează de flecăreală, iată că ele, din interiorul banalității lor, manifestă o energie neașteptată. Dumnezeu se manifestă la fel.”
Alte recenzii de la Elena Ferrante:
