Cartea lui Coelho m-a răvășit prin trăirile fulminante ale eroine, prin linia de subiect extrem de sensibilă. Am perceput fiecare idee cu o empatie absolută, deoarece am avut o conexiune de genul celor care apar atunci când cartea vine într-o perioadă deosebită a vieții cititorului.
Am fost tot mai convinsă de sensibilitatea cu care Coelho abordează trăirile umane, mai ales conexându-le la credințe și mistificații. Fiecare relatare, fiecare capitol a lăsat o anume aromă, un gust imperceptibil, care a făcut cartea extrem de fluidă, ușor de parcurs, iar în același timp dificil prin demersul pe care îl înaintează.
A fost un soi de monolog cu mine însumi, în clipele când mi se dădea de gândit, iar eroina principală, tânăra ”vrăjitoare” Atena mi-a părut de o construcție perfectă. Omul care mereu lasă o amprentă pe cei din jur, indiferent de repercusiunea acestora.
Doar pentru că vreau să împărtășesc cu voi această feerie literară, iată cîteva pasaje demne de lectură:
”Nimeni nu aprinde o făclie pentru a o ascunde sub obroc: menirea luminii este de a aduce mai multă lumină, de a deschide ochii, de a arăta inunile din jur.”
”Nimeni nu poate să manipuleze pe cineva. Într-o relație, doi oameni știu foarte bine ce fac, chiar dacă unul din ei se plânge apoi că a fost folosit.”
”A te dedica complet dragostei – fie ea divină sau umană – înseamnă să renunți la tot, inclusiv la propria bunăstare sau la capacitatea de a lua decizii.”
Lecturi frumoase!