Cred că nu mai este nevoie să spun cât sunt de enamorada de scrierea și poveștile lui Llosa. Am făcut o pasiune nebună pentru modul în care scrie ficțiune istorică și nu numai. Are un talent deosebit să-ți capteze interesul și o voce de narator deosebit. Dar trebuie să ai și o înclinație către America Latină și eu recunosc că eram dinainte de Llosa slabă de înger la capitolul ăsta. E visul meu să ajung măcar o dată în viață să calc pe urmele lui Che. Cam mă întrec cu gluma, nu?
Să revenim la Guatemala și la istoria ei așa cum o vede Vargas. Guatemala este sfâșiată de ambițiile politice ale unora și interesele economice ale altora. Trece de la dictatură la dictatură, de la lovitură de stat la altă lovitură de stat și se afundă în sărăcie și sânge. Zeci de ani de nedreptăți, crime, corupție, intrigi, sărăcie, violență, diferențe de clasă și discriminare, puterea comasându-se în mâinile unor despoți. Scurta perioadă de relaxare și micul avânt luat de reforma agrară din timpul președinției lui Jacobo Arbenz sunt repede eradicate de lovitura de stat dată de Carlos Castillo Armas cu ajutorul neoficial al Statelor Unite și al dictatorului dominican Trujillo, care îl acuzau pe Arbenz de simpatii comuniste. Guvernarea lui Carlos dezlănțuie luptele interne între marii proprietari de pământ albi și proaspăt împroprietăriții băștinași. Scena politică este înțesată de indivizi meschini și corupți, prea slabi să țină piept agenților CIA sau ambasadorilor americani unși cu toate alifiile.
Sunt pasionată de istoria acelor locuri, mă atrag secretele atât de bine păstrate ale acestor ținuturi ce au fost leagănul unor civilizații ieșite din comun, nimicite de colonianismul barbar și sângeros al europenilor și mai apoi de dominația interesată a americanilor. Mare păcat că „civilizația” a ținut cu dinții să-și pună amprenta bolnavă și urâtă pe frumusețea nativă a acelor etnii. Și influența acestei „emancipări” se poate observa încă și astăzi după multe secole. Vargas acuză fățiș SUA pentru implicarea și distrugerea proaspetei democrații instaurate în Guatemala. Prea naivă și prea tânără pentru a rezista celei mai mari puteri a lumii. Vargas condamnă exploatarea, dominația și corupția din exterior.
Vargas expune situația băștinașilor indieni, săraci, chinuiți, primitivi, analfabeți, dominați de o mână de bogătași, diferențele extreme dintre traiurile celor două pături sociale: unii târându-și zilele în sărăcie lucie, fără educație, fără electricitate, fără apă curentă, și ceilalți bucurându-se de privilegiile civilizației. O societate plină de prejudecăți rasiste, care disprețuiește milioanele de băștinași refuzându-le dreptul la civilizație. Nedreptatea și inegalitatea socială și economică nu dau nicio șansă populației, au dreptul doar la sclavie și salarii de mizerie. Și peste toate acestea, faimoasa Caracatiță, o companie americană care înflorește fără a plăti impozite bazându-se pe corupție și contracte abuzive, neclintită ca o stâncă în calea reformei agrare și a transformării țării într-o societate democratică.
Miss Guatemala, deși personaj principal, a rămas o enigmă pentru Vargas în ciuda eforturilor sale de a vedea dincolo de imaginea publică și de legenda care o învăluie și nici măcar interviul pe care i l-a luat nu a reușit să-i răspundă la întrebări. Povestea ei urmărește în linii mari realitatea, dar Vargas a umplut ceea ce nu s-a aflat cu propriile idei și convingeri. Cert e că e un portret foarte elocvent, iar Vargas îi intensifică prin scriere și construcție aura de mister. Până la urmă, deși povestea ei ar fi trebuit să fie centrală, este umbrită de fresca socială și politică din Guatemala care cucerește prim-planul. Drama ratării ei, eșecul din adolescență și repudierea i-au împietrit inima, abandonâdu-și la rândul ei propriul copil și plecând pe un drum obscur și judecat de societate. A ales să fie amanta unui dictator decât soția boemă și casnică a unui doctor fără aspirații și mult mai în vârstă ca ea. Renunță la complezență, sfidează tabuu-rile, iscă scandal și indignare, își provoacă adversara oficială, riscă oprobiul Guatemalei, totul pentru că este enamorada cum susține chiar ea. Carlos este bărbatul vieții ei, deși nimeni nu înțelege de ce, având în vedere omul. Cu toate aceste afirmații pe care le susține până la moarte, nu ezită să trăiască în exil după moartea lui Carlos chiar cu bărbatul care este suspectat de asasinarea fostului dictator.
Poate că Vargas n-a fost atât de ludic și acid, burlesc și pasional, original și dificil cum îl plac eu cel mai tare, dar orice ar scrie este inconfundabil și Vremuri grele atârnă greu. Recomand.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Mario Vargas Llosa:
