Romanul este o compilație de episoade din copilăria și adolescența autorului fără o continuitate clară, descătușate molcom și întrerupte din când în când de câte o incursiune în prezent. Sunt fragmente de amintiri. Exact așa cum ți le aduci aminte. Mi-a plăcut deoarece exact așa sunt și amintirile mele. Frânturi. Evocă momente duioase, persoane dragi cărora le duce dorul, locuri pe unde a copilărit, întâmplări dulci-amărui, zâmbete, emoții, trăiri, sentimente, figuri, obiceiuri, datini. Citind această carte înțelegi de ce a fost numit un roman-puzzle. Personajele au o aură de mister și gingășie deoarece scriitura este duioasă, cu un ton afectiv părintesc, nostalgic și protector. Chiar și mentionarea frumoasei lui femei cu părul lung, arămiu și cârlionțat, deși prezentă încă în viața autorului, este melancolică și transmite emoția pe care i-o provoacă, importanța acestei femei în lumea scriitorului și alegerea de a o păstra anonimă și doar a lui el. Ca și cum ar pune o barieră între sacralitatea ei și profanul cititorului. Este un ideal de femeie, mai mult decât un personaj. Este un roman al emoțiilor, al bucuriilor mărunte și al tristeților resemnate. Este o poveste despre pierderi, despre timpul necruțător, despre schimbare, dar și despre bucurie, despre fericire și amintiri frumoase. Scriitura lui Cochinescu are darul să te învăluie într-o stare afectivă domoală ce nu poate fi tulburată nici chiar de micile tragedii inevitabile ale vieții ce sunt prezente în poveste.
Autorul are parte de o copilărie fericită, dar cu nimic ieșită din comun, în care stropii de realism magic dau culoare și atrag cititorul într-o lume care a dispărut, părăsită în ruină, o lume în care bucuria era găsită în lucrurile mărunte ca apariția circului în Piața de Fân sau o plimbare peste unul dintre podurile de peste Bega sau o simplă privire din partea celei mai bune prietene. Bineînțeles că Beatrice este centrul acestei cărți, este sarea și piperul, este personajul care încântă și reușește să-și păstreze aura de mister până la final. Este năluca despletită și rebelă care guvernează copilăria și adolescența scriitorului. Beatrice este oftatul care rămâne după fiecare rememorare a unei întâmplări, este imaginea ce nu se va șterge niciodată, clară și sigură, icoana marilor bucurii și tristeți ale unui trecut apus, nepoata îngerului și visul frumos și nesfârșit al autorului, aflată în continuă competiție cu femeia lui cu părul arămiu și cârlionțat.
Este evidentă și nostalgia după căminul copilăriei, casa Seccesion din cartierul Fabric, considerată de autor un adevărat palat, cu mozaicul ei mărunt din marmură albă și vișinie, cu balustrade spiralate din mahon lustruit, cu detalii florale și tencuiala scorojită pe ici-colo de vreme, cu figurile mitice sculptate ce decorau zidurile exterioare, pe care o vizitează la maturitate și o regăsește în ruină, regretul fiind evident. Rememorarea copilăriei readuce în conștiința autorului întâmplări din alte timpuri, arome și miresme ale unui loc de care s-a îndepărtat, un loc pe care l-a pierdut, dar pe care nu-l va uita niciodată. Memoria afectivă a autorului tinde către aducerile aminte ale unor întâmplări disparate, răzlețe, asimetrice, ale unei lumi pitorești și pierdute: de la obiceiuri gospodărești la obiceiuri lingvistice, de la lecții de viață la feluri preferate de mâncare. Este portretul unei familii ancorată într-o mică comunitate, în care firea copilului de atunci se pliază perfect pe adultul de mai târziu, o oglindă a timpului în care doar cele bune își găsesc locul, iar cele mai puțin bune rămân nedefinite, neglijate și înghesuite într-un colț prăfuit.
Nostalgia autorului pare a avea rol de tratament împotriva durerii. A singurei dureri care încă persistă, cea legată de Beatrice, muza copilăriei lui, amândouă pierdute acum, dar păstrate aproape, în suflet. Prezentul alternează cu trecutul și ne oferă întâlniri surprinzătoare cu personalități din diverse domenii: muzică, film, literatură, pictură, întâlniri ce se desfășoară într-un loc de care mă leagă pe mine multe amintiri, pe domeniul Micului Trianon de lângă Ploiești care, cu bucurie pot spune, că este în sfârșit în plină restaurare. Eroii lui Cochinescu sunt și eroii pasiunilor mele și infuzia culturală asigurată de dialogurile închipuite despre bucuria vieții și efemeritatea condiției umane au fost delicioase.
Vă recomand cartea, mai ales dacă sunteți născuți și crescuți în Timișoara anilor ’60-’70. Veți regăsi repere importante din mândra Cetate a Timișului de pe malurile râului Bega, care vă vor dezgheța amintirile și vă veți trezi plimbați, pe acorduri de arcuș de vioară și pian, pe un tărâm miraculos pentru că, așa cum avertizează autorul de la primul rând, aceasta este o carte de vise. Lăsați-o să vă surprindă și ignorați pentru câteva ore cotidianul. Dar umblați cu grijă să nu vă pierdeți în labirintul circului. Nici măcar fantastica Beatrice nu v-ar putea salva.




