Știți unde este Zanzibar?
Zanzibar este o insulă de pe coasta estică a Africii. Un mic Paradis, rupt de civilizația defectuoasă a continentelor.
Este locul în care răul, plasticul și legile încă nu au apucat să macine, până la pulbere fină, valorile, simplitatea și relația om-pământ.
E unul dintre puținele, poate printre ultimele, refugii unde omul mai are șansa să se conecteze cu tot ce a pierdut acum câteva mii de ani.
Delirul tobelor, arcușul care aluneca frenetic pe corzile improvizate, focul care se răstea la cer, Luna care penetra obscurul oceanului, femeile care își mișcau fundul în dansuri desfrânate și privirile lor lascive, vocile tragice care ațâțau carnalul, transa care domnea peste plaja infinit de albă, ca un podiș întins de sare, toate te transpuneau într-o lume a dorinței, a eliberării și a pierzaniei.p. 40
Unde altundeva decât în această lume paralelă, poți să meditezi, să cugeți la cine, când și de ce a făcut lucruri care ți-au schimbat tot cursul vieții?
Unde altundeva decât în Zanzibar, unde localnicii se plimbau maiestuos în robele lor roșii, copiii care se tăvăleau în nisip și se aruncau bezmetic în apă, localnicele care adunau scoici, bărcile lor scobite în lemn care se legănau domol printre kite-urile rapide și zvelte. p. 136.
Știți cine este Ciprian Iftime?
Și exact asta face și Ciprian Iftime.
După ce a cunoscut locul ca turist, el acceptă un job de “semi-administrator” al unui resort, începând o aventură în descoperirea talentelor sale de antreprenor, manager, șef, gazdă și…localnic.
Ca să înțelegem ce înseamnă pentru el Zanzibar și convins că toate evenimentele vieții lui, fiecare în felul său, l-au adus de fapt aici, Ciprian (personajul) își destăinuie atât trecutul cât și percepția lui pentru prezent.
O destăinuire de o sinceritate absolută. Unele intimități sunt detaliate atât de realist încât nu te-ai fii așteptat să meargă până la capăt cu ele, mai ales când contextul nu îl forțează să o facă.
Dar el o face oricum.
De fapt nu oricum ci atât de simplu și firesc, ca un bun și vechi prieten care îți recită din interiorul său.
De fapt această sinceritate absolută e esența însăși a acestei cărți.
Cu ea Ciprian se apără atunci când este egoist, din cauza ei poate părea arogant și rece dar tot ea îi dezgolește sensibilitatea pentru natură și Univers.
Ca și cum ne-ar spune “ăsta sunt eu, departe de a fii perfect iar <<Cine dintre voi este fără de păcat să arunce cel dintâi cu piatra!>>
Mi-am amintit de multe citind această carte. Mi-a dat două mari “flash”-uri (și tare cred că exact asta era și intenția):
Unu: cât de mult am pierdut legătura cu natura, cu energiile și minunățiile ei. Copiii crescuți la țară știu că prindeam gângănii mutante (unele nici nu cred că erau indexate în cărțile de zoologie), care deveneau “animalele noastre de companie”, iar acum ne oripilăm de muște. Făceam plăcinte în noroi și săpam gropi în pământul bătătorit cu unghiile goale iar acum avem alergie la praf.
Doi: generația noastră este una de tranziție care are o datorie extrem de grea. Trebuie să ne luptăm nu doar cu puii de demoni care ne-au fost însămânțați de generațiile trecute ci și cu strămoșii lor a căror șoapte le mai auzim uneori. Dar și cu rămășițele genetice ale acestora pe care le transmitem copiiilor noștri.
Generațiilor trecute le-a fost mai ușor pe de o parte. Ei s-au născut și au crescut cu rasismul, nedreptatea și supunerea. Ăsta era normalul.
Atât au știut, atât au făcut, atât ne-au dat.
Dar noi știm că e greșit. Ei nu știau.
Noi știm că nu am primit ce am fii meritat. Ei nu au știut.
Și mai știm ca nimeni și nimic nu ne va vindeca aceste răni decât noi înșine.
Toată copilăria a fost o condiționare: dacă mergi la biserică, bunica te iubește; dacă iei note bune mama te iubește; dacă faci lucruri bune, Dumnezeu te iubește. […] Mereu am primit mesajul că voi fii acceptat doar pentru cum sunt și nu pentru cine sunt.p.60
Voi știți cine sunteți?
Este imposibil să nu te regăsești în această poveste.
Frustrările, zbuciumul, dezgustul și nesupunerea lui Ciprian m-au încântat. Dar nu pentru că “mă bucur de necazul altuia” ci pentru că le înțeleg sută la sută. Cine nu ar face-o?
Are dreptate când regretă totul dar și atunci când nu regretă nimic.
Când viața îți oferă lămâi, nu tot timpul îți vine să faci limonadă. Pe unele le pui în ceai și te vindecă, pe unele le vezi de la început că sunt stricate și le arunci iar pe altele le lași să se altereze din nepăsare.
Este a nu-stiu-câta carte care ne zice verde în față să ne trezim o dată din transa asta pe care o numim viață. Să nu mai dăm vina pe destin, divinitate și trecut ci să ne concentrăm pe noi, pe interiorul nostru, pe dorințele și plăcerile noastre, pe mintea și puterea noastră care este nelimitată dar total nefolosită.
Găsim însă ceva nou în acest strigăt către trezire, care în alte cărți nu este subliniat suficient: ușor de zis, aproape imposibil de făcut!
Și Ciprian știe asta. Chiar mult mai bine decât noi.
Chiar și pentru el e foarte dificil să lupte contra atâtor curenți.
Ce putem face e să nu uităm că oricât de puternici sunt acești curenți, ei tot se opresc la un moment dat. Și când asta se întâmplă, atunci vom putea să ne lăsăm în voie, plutind pe valurile line. Valurile line, melodioase și înălțătoare din Zanzibar.
Zanzibarul nostru!





