Nașterea: Umberto Eco s-a născut pe 5 ianuarie 1932, în Alessandria, un oraș situat în nordul Italiei, fiind unicul fiu al Giovannei și al lui Giulio Eco, care lucra ca contabil. Crescut într-un mediu care valora educația și cultura, Eco a dezvoltat o pasiune timpurie pentru literatură și filozofie, o traiectorie care l-a condus spre o carieră distinsă ca scriitor, filozof și semiotician de renume internațional.
Copilăria sub fascism: În copilăria petrecută sub regimul fascist din Italia, Umberto Eco a fost, ca mulți alți tineri ai vremii, membru al mișcării de tineret fascistă. Experiența sa timpurie în această organizație l-a expus la ideologia oficială a statului, dar prăbușirea regimului fascist în 1943 a marcat un punct de cotitură în dezvoltarea sa intelectuală și ideologică. Această perioadă de transformare a fost crucială pentru Eco, deschizându-i ochii către o gamă diversă de ideologii și contribuind la formarea gândirii sale critice, care va influența profund atât opera sa academică, cât și pe cea literară.
ECO, un acronim: Se spune că numele „Eco” este acronimul expresiei latine „ex caelis oblatus„, ceea ce înseamnă „un dar din ceruri„. Este o introducere misterioasă și poetică în viața unui om care a lăsat o amprentă profundă în literatură și filozofie.
Fuga de bombardamente: Pentru a scăpa de bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Umberto și mama sa au fugit într-un sat din munții piemontezi, în timp ce tatăl său a servit în armata italiană.
Moștenirea dragostei pentru cartei: În timp ce părinții lui citeau pentru plăcere, adevărata pasiune pentru lectură i-a fost insuflată de bunici. Bunica sa maternă îi aducea săptămânal cărți de la biblioteca municipală, în timp ce bunicul patern s-a apucat de legătorie de carte după pensionare, lăsându-l pe tânărul Eco să admire teancuri de volume vechi și frumoase.
Educația: Educația timpurie a lui Umberto Eco a fost influențată profund de ordinul salezian, unde a primit atât educația primară, cât și pe cea secundară. Această perioadă i-a modelat viziunea asupra lumii și interesul pentru literatură și filozofie. Contrar dorinței tatălui său, care îl îndemna să urmeze studii de drept pentru a deveni avocat, Eco a ales să își urmeze propria pasiune. Astfel, a absolvit Universitatea din Torino, dar nu în domeniul dreptului. În schimb, și-a îndreptat atenția spre filozofie și literatură, finalizându-și studiile cu o teză despre Thomas Aquinas. Această decizie a marcat începutul carierei sale academice și a interesului profund pentru semiotică, estetică și critica literară, domenii în care va deveni ulterior un renumit expert internațional.
Poliglot talentat: Umberto Eco era cunoscut pentru cunoștințele sale lingvistice impresionante, vorbind fluent mai multe limbi, inclusiv franceză, engleză, germană și spaniolă, pe lângă limba sa maternă, italiană. Această abilitate i-a permis să acceseze o gamă largă de texte originale în cercetările sale.
Pasiunea pentru filmele polițiste: Contrar imaginii de intelectual rigid, Eco a fost un mare fan al serialelor polițiste TV, precum Starsky & Hutch și Columbo. Această pasiune se reflectă în „Numele Trandafirului”, unde protagonistul este un călugăr detectiv.
Ateismul: În timpul anilor săi universitari, Umberto Eco a traversat o transformare semnificativă în ceea ce privește convingerile sale religioase. Această perioadă de introspecție și analiză critica a dus la pierderea credinței sale în Dumnezeu și la o deziluzie față de Biserica Romano-Catolică, determinându-l să se distanțeze de instituția religioasă. Această schimbare în viziunea sa asupra lumii a influențat profund operele sale ulterioare, în care Eco adesea explorează teme legate de credință, scepticism și căutarea sensului într-un univers complex și adesea ambivalent. Critica sa față de dogmatism și explorarea neîncetată a limitelor cunoașterii umane reflectă această tranziție ideologică, care a continuat să îi modeleze gândirea și scrierile de-a lungul carierei.
Pasiunea pentru trompetă: Deși în tinerețe a fost pasionat de trompetă, Eco și-a redescoperit plăcerea pentru acest instrument în anii ’70, cumpărându-și un instrument nou și reluând practica.
Fascinația pentru liste: Eco avea o fascinație particulară pentru conceptul de liste, pe care le considera un instrument fundamental în organizarea cunoștințelor umane. Această pasiune a fost explorată în detaliu în cartea sa „Vertigo. Lista infinita„. Umberto Eco spunea că “există enumerări limitate, care au scopuri practice, precum catalogul tuturor cărților dintr-o bibliotecă; dar există și cele care vor să sugereze mărimi nenumărate și care ne angrenează în vâltoarea infinitului”.
Doctor în filosofie: După ce a obținut titlul de doctor în filosofie în 1954, Eco a lucrat ca editor pentru programe culturale și istorice la o televiziune de stat, unde a reușit să acumuleze experiență și să învețe multe despre cultura modernă și jurnalism.
Începuturile ca scriitor: În 1956, a publicat prima sa carte, „The Aesthetics of Thomas Aquinas”, care era o extensie a tezei sale de doctorat. În același an, Eco și-a început și cariera de profesor la Universitatea din Torino. După o scurtă perioadă de serviciu în armată, a lansat Arta și frumusețea în Evul Mediu, o carte bazată pe cercetări extinse, care i-a adus lui Eco reputația de important cercetător medieval.
Căsnicia lui Umberto Eco: S-a căsătorit cu Renate Ramge, o profesoară germană de artă, în 1962. Cuplul a avut doi copii, un fiu și o fiică, marcând începutul unei vieți de familie împlinite și creative.
Editor de carte și publicații: Umberto Eco a muncit pentru o editură importantă din Milano, Casa Editrice Bompiani. În 1959, a început să scrie o rubrică lunară de parodii pentru o revistă de avangardă. A lucrat, de asemenea, pentru o mulțime de publicații academice și populare și a predat la universități din Florența și Milano, extinzându-și în același timp interesele pentru a include analiza semiotică a formelor neliterare, cum ar fi arhitectura, filmele și benzile desenate.
Semiotica: De-a lungul anilor 1960, activitatea științifică a lui Eco a început să se concentreze asupra semioticii, care susține că toate activitățile intelectuale și culturale pot fi interpretate ca sisteme de semne. În 1971, Eco a devenit primul profesor de semiotică la cea mai veche universitate din Europa, Universitatea din Bologna, iar în 1974 a organizat primul congres al Asociației Internaționale pentru Studii Semiotice.
Primul roman: în 1978, când, la invitația unui prieten, a decis să scrie un roman polițist. Și-a dat seama că un roman ar fi o modalitate bună de a-și demonstra propriile teorii literare despre un „text deschis” care ar oferi cititorului posibilități aproape infinite de interpretare a semnelor și indiciilor pe care protagonistul trebuie să le descifreze pentru a rezolva un mister. Numele trandafirului, primul roman al lui Eco, publicat în 1980, este plasat într-o mănăstire din secolul al XIV-lea și spune povestea unui călugăr care încearcă să rezolve mai multe crime, în timp ce se străduiește să își apere căutarea adevărului în fața oficialilor bisericii. Popularitatea globală a romanului a crescut vertiginos, fiind vândut în peste 10 milioane de exemplare și tradus în 30 de limbi diferite.
Al doilea roman al lui Eco: Pendulul lui Foucault, este o încercare și mai ambițioasă de a încorpora ideile lui Eco despre limitele interpretării într-o poveste de mister.
Insula din ziua de ieri: Omagiindu-l pe Robinson Crusoe, Eco a publicat în 1994 Insula din ziua de ieri, care se concentrează pe povestea unui naufragiat italian din secolul al XVII-lea, abandonat pe un vas în Pacificul de Sud, care își amintește fragmente din trecutul său în timp ce explorează nava abandonată.
Peste 50 de lucrări publicate: Umberto Eco a publicat peste 50 de lucrări, inclusiv romane devenite bestselleruri internaționale, precum și studii academice și eseuri care au influențat gândirea contemporană. Această prolificitate nu doar că subliniază diversitatea intereselor sale intelectuale, dar și capacitatea sa excepțională de a comunica idei complexe unui public larg, făcându-l unul dintre cei mai influenți gânditori ai timpului său. Explorează cărțile publicate de Umberto Eco.
Colecționar de cărți rare: Eco a adunat peste 50.000 de volume în bibliotecile sale personale, folosindu-le mai mult pentru referință decât pentru lectură de plăcere, refuzând chiar catalogarea lor pentru a păstra colecția într-o stare de personalitate și mister.
Despre idioții de pe rețelele sociale: Eco a afirmat că rețelele sociale „oferă legiunilor de idioți dreptul de a vorbi când, în trecut, vorbeau doar la bar, după un pahar de vin, fără a dăuna comunității… dar acum au același drept de a vorbi ca un câștigător al Premiului Nobel. Este invazia idioților.” Această observație perspicace subliniază preocuparea lui Eco pentru impactul tehnologiei asupra discursului public și culturii.
Moartea: Eco a murit în noaptea de 19 februarie 2016, în urma unui cancer pancreatic, de care suferea de doi ani. În momentul decesului, la vârsta de 84 de ani, Eco era profesor emerit la Universitatea din Bologna, poziție pe care o deținea din 2008.
Umberto Eco, acasa la el în 2010 – imagine wikipedia