Romanul Între timpuri, publicat în 2010, prezintă povestea de viaţă a tânărului Tudor, maturizarea lui şi, implicit, îmbătrânirea, fiecare perioadă având însemnătatea ei pentru omul ce ajunge la oraş şi cunoaşte adevărata faţă a demersurilor, completate la final de renaşterea comunistă.
Catia Maxim compune cu uşurinţă planele narative, având o deosebită grijă să accentueze trăirile lui Tudor, comparându-le, aşa cum reiese din titlu, cu ultimele amintiri de la capătul senectuţii. Treptat, îmbină timpurile: prezentul (la maturitate, atunci când protagonistul atinge înţelepciunea) cu trecutul, fiind tot mai acaparat să îşi demonstre în primul rând sieşi că, într-o lume rigidă, el poate supravieţui.
Pe lângă viaţa eroului, cu bune şi cu rele, în roman sunt stipulate şi câteva detalii legate de perioadele şi regimurile pe care ţara noastră le-a traversat, cu precădere Bucureştiul, vizând mica boierime în descompunere şi transformarea rămăşiţelor fanariote în ceea ce astăzi numim „micul Paris”, însă nu sub aspect istoric.
Viaţa lui Tudor, deşi tristă în mare parte, nu este una chiar memorabilă, aventuroasă, ci poate neproductivă, după căsătoria cu Marcela pe care nu a iubit-o în timpul vieţii şi pe care o plânge la bătrâneţe. Aceasta este asemănătoare cu a multor oameni egali ce caută o utopie printre năravurile vechi ale celorlalţi.
Paralel cu partea solidă a traiului, completată de scopurile materiale după care aleargă fără să ţină cont de altceva, Tudor este complice la o viaţă amoroasă pe ascuns, dusă împreună cu Teo destul de mult, în căutarea consolării. Inevitabil, acesta nu reuşeşte să aibă copii cu niciuna dintre cele două femei importante din viaţa lui, ci este blestemat să fie îngrijit de fiica pe care nu a recunoscut-o niciodată
Între timpuri, din punct de vedere al tipologiei, ar putea fi considerat un roman al experienţei, poate chiar tragic spre final, în ciuda începutului ce promite speranţă, din care vor musti mai târziu amintirile neîmpărtăşite.
Când zorii s-au prelins peste zidurile înnegrite…
Alte recenzii de la Catia Maxim:
