Recenzie „Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija

de | iul. 27, 2016 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Literatura Română, Mister, Recenzii cărți, Romantism

tema_pentru_acasa

Am crezut mereu că eu nu am cărți preferate. Că oricât de sublimă ar fi o carte, tot o să-i găsesc un cusur, un punct slab, o bilă neagră. Am crezut mereu că în literatură, perfecțiunea e relativă. Asta până când am citit Tema pentru acasă, de Nicolae Dabija.

Când am primit Tema pentru acasă, m-am simțit Vie din nou, după foarte mult timp. Am știut dinainte să citesc că mă voi îndrăgosti de cuvintele lui Dabija. Când am terminat cele aproape 500 de pagini, m-am simțit ca un prunc care vede pentru întaia oară Lumea. Am simțit cum în fața-mi mi se deschide Universul însuși, cum descopăr pentru prima dată sensul vieții. Dabija nu scrie. Dabija culege esențele tari din experiențele vieții și le așterne splendid pe hârtie.

Tema pentru acasă prezintă povestea lui Mihai Ulmu. Un tânăr profesor în Poiana, pe care-l îndrăgesc toate elevele, dar el n-are ochi pentru niciuna. După ce Mihai e acuzat că duce prin noroi numele lui Stalin, devenind un așa-zis dușman al poporului, acesta este arestat și condamnat la 25 de ani de închisoare.

Cum spuneam, toate elevele lui Mihai din ultimul an îl iubeau pe acesta, dar doar una dintre ele era dispusă să moară pentru el, tânăra Maria Răzeșu, care împrumutase de la profesor o carte de poezii. Când află că profesorul ei de literatură e în închisoare, Maria pune la cale un plan pentru a-l ajuta să evadeze, având ca pretext înapoierea volumul de poezii. Astfel, după un plan iscusit, Mihai reușește să evadeze, realizând, într-un final, cât de mult o iubește pe fosta lui elevă. Dar fiindcă nimic nu-i doar lapte și miere, fericirea lor n-a durat decât o săptămână, după care sunt amândoi prinși și arestați. Cum va rezista povestea de amor dintre Mihai și Maria, în spatele gratiilor mari de fier? E iubirea evadarea din infern?  

Tema pentru acasă e un roman unic. Nu l-aș putea compara cu nimic altceva din ce am citit. Ingeniozitatea literară a autorului e la nivel de geniu, Dabija reușind să ridice simplitatea la rang de artă.

Mihai e un tânăr de 25 de ani, ale cărui experiențe de viață, dureri și plângeri m-au emoționat până la lacrimi. Profesor de limba și literatura română la un liceu din Poiana, Mihai Ulmu își cucerește elevii prin cuvântul cald și privirea blândă. Un tânăr pentru care Cartea reprezintă arma supremă.

 

Maria Răzeșu e o tânără zveltă, care mi-a plăcut la nebunie. Fosta elevă a lui Ulmu reușește să impresioneze prin istețimea (ea fiind cea din spatele planului de evadare) și curajul de care dă dovadă. O adolescentă visătoare, dar realistă, care vrea să se afirme, să iasă din mulțime, să fie diferită. Să fie Ea.

Relația dintre eroii romanului m-a emoționat enorm. Iubirea dintre cei doi se dovedește a fi pură, puternică, adevărată, vie, Maria și Mihai construindu-și împreună micul lor Infinit. Dar, uneori infinitul e doar o secundă.

O iubire ca un cutremur. Ca o spaimă. Ca o cădere într-o fântână adâncă. Sau ca o prăvălire din cer. Totală. Fără rezerve. Fără discernământ.

Recomand Tema pentru acasă din tot sufletul. Tema pentru acasă de Nicolae Dabija m-a făcut să plâng, să râd, să mă cutremur, să suspin, să exist. Și să cred. În iubire, în real, în palpabil.

Tema pentru acasă e un roman pe care nu puteți să-l ratați, o capodoperă a scrisului frumos, o miniatură a Adevăratului. Tema pentru acasă îmi pulsează și acum în fiecare venă, iar scrisul lui Dabija mă cuprinde din toate cotloanele minții, mă ademenește, mă conduce prin întuneric, mă omoară, pentru ca mai apoi să mă re-aducă la viață.

Titlu: TEMA PENTRU ACASĂ
Autor: Nicolae Dabija
An apariție : 2016
Editura: BESTSELLER
Nr. Pagini: 420
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 13540

Alte recenzii de la Nicolae Dabija:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Arianna Suduc a fost redactor Booknation.ro și a scris 176 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Arianna Suduc aici. Arianna Suduc are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
îmi place să dau cuvintele mele lumii dimineața. iubitoare de cafea cărți ceai pisici toamnă și frumos.
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
barbalata mirela

Acum sunt curioasa; mi-ai starnit interesul pentru aceasta carte. Scriitorul este cunoscut dar eu nu am citit nimic de el.