Nici nu știu de unde ar trebui să încep. De Liviu Rebreanu și romanele sale de analiză psihologică a auzit toată lumea și cu siguranță ați citit măcar unul (sau dacă nu, sigur ați văzut pe la TV o ecranizare adaptată după una din cărțile sale). Cartea pe care vă voi prezenta-o azi, și anume, ”Ion”, este probabil cel mai cunoscut roman al său.
Este structurat în două părți, ”Glasul pământului” și ”Glasul iubirii”, fiecare împărțite la rândul lor în mai multe capitole. Romanul ”Ion” se studiază în școli, fiind considerat un roman realist/obiectiv.
Îl avem ca personaj principal pe Ion al Glanetașului și este un tânăr țăran, dornic de a obține cât mai mult pământ. Pentru câ provine dintr-o familie modestă, acesta nu are o avere mare iar singura sa posibilitate de a obține pământ este să se însoare cu o fată de familie bună, care să aducă multă zestre cu ea.
Ana este fata care îndeplinește aceste caracteristici. Fiind o fată de familie bună, Ion ia în considerare să se o ia de nevastă. Deși tatăl Anei s-a opus, el plănuind să o dea de nevastă lui George (un tânăr de familie bună), Ion reușește să o lase pe Ana însărcinată, obligându-l astfel pe tatăl ei să i-o dea de nevastă cu tot cu pământuri.
Problema apare atunci când Florica, femeia pe care Ion o iubește, se mărită cu George. Ion nu o iubea pe Ana, ci o considera urâtă, fiind foarte slăbuță. Deși ar fi trebuit să fie fericit pentru că a obținut pământurile mult durite, Ion se gândește mai mereu la Florica și nu își poate găsi liniștea.
Dacă în prima parte a cărții Ion se lasă condus de glasul pământului, acum glasul inimii este cel ce nu îi dă pace. Dorința sa de a o avea pe Florica îi aduce însă moartea și provoacă multe nenorociri. Romanul se termină trist, cu moartea lui Ion și a Anei.
Alte recenzii de la Liviu Rebreanu :
