Când o carte îți e început și sfârșit, știi că e cartea potrivită în mâinile potrivite. Călătorind în locurile Anitei, am murit atingând cu privirea fiecare cuvânt și m-am născut din nou, răsărind din literele, sentimentele, visurile împrăștiate anapoda în mintea mea. Sunt locuri în noi. Fie că vrem, fie că nu, sunt locuri minunate și altele însângerate, sunt locuri în care fericirea e de partea noastră și locuri în care doar pentru că respirăm, nu înseamnă că trăim cu adevărat.
citesc cu grijă
cu mănuși
cu mare
mare atenție
ca atunci când încerc
să mut un cactus
dintr-un ghiveci în altul
Încă de la prima scriere a Anitei, am realizat că nu e o scriitoare care pune pe hârtie cuvinte frumoase și dulci, care să-ți aline sufletul. Anita scrie despre durere, dezamăgire, suferință și moarte. Pentru că viața în sine e o operă ciclică a urâtului, a dezamăgirii, și cum altfel să alini durerea, dacă nu tot cu durere? Sunt locuri în noi e o capodoperă a genului, o carte pe care aș pune-o pe repeat de trei ori pe zi, dimineața, la prânz, și seara, pe care aș consuma-o cu pâine prăjită, suc de portocale și amintiri (ne)plăcute. Și cu dor, că doare.
Sunt locuri în noi este un ansamblu de poezii inteligente, scurse din toate durerile lumii, presărate însă cu speranță și încredere. În tine. În mai bine. Și spun poezii inteligente pentru că nu sunt nicidecum simple sau ușor de înțeles. Dar când a fost ceva frumos vreodată ușor de înțeles?
crede-mă, în capul meu e mai multă libertate decât în afara lui
Cred în frumos și poetic precum un enoriaș care crede în Dumnezeul său și, mai presus de asta, cred în anihilarea sufletului de către durere. Dar, cu ajutorul unor magicieni ai cuvintelor (good job, Anita!!), cred și în extirparea durerii și a răului de la rădăcină. Am trăit, am ars, și am trăit (citând o altă scriitoare contemporană) din nou citind Sunt locuri în noi. Și chiar sunt. Și te poți numi Om de abia atunci când vizitezi toate locurile din tine. Sunt locuri în noi e poezie vie, în română, engleză și spaniolă, pusă pe hârtie, împăienjenită de dorințe apuse și mirosul de cafea al zilei de ieri.
Alte recenzii de la Anita Aldea:
