Recenzie Despre ea de Augustina Siman

de | mart. 5, 2017 | Literatura Română, Recenzii cărți

Augustină Siman și-a făcut debutul în literatură la vârstă de 19 ani cu cartea „Încercări de a trăi sau Prin prisma ochilor albaștri”. Până în prezent a scris patru cărți, dar a cunoscut cel mai mare succes cu „Cămașa lui” devenită bestseller în 2015.

„Uneori cuvintele murdăresc” , nu știu unde sau când am auzit această expresie, dar mi s-a părut perfectă pentru a descrie cartea „Despre ea”, care este ultima scrisă de această.

Este o lectură ușoară, care se poate citi într-o după-amiază cel mult, dar în cele 180 de pagini descrie exact toate trăirile unei femei pe parcursul vieții.

Poate fii considerata un jurnal pentru că e imposibil să nu descoperi cel puțin un capitol care să ți se pară că a fost scris pentru tine și sufletul tău.

Această carte trebuie citită atât de ea, dar cel mai mult de el pentru că așa nu ar mai avea cum să spună că „E imposibil să știi ce e în mintea unei femei” și Augustină demonstrează că suntem mai ușor de mulțumit decât se așteaptă ei.

„Dacă dorești să uimești cu adevărat o femeie, da-i de înțeles că vrei să depășești ceea ce hotărăște ea să îți arate, întreab-o. Fă-o să se simtă cu adevărat ( că fiind ) motivul pentru care sunteți astăzi aici.”

Cu acest citat consider că am spus tot ce aveam de spus așa că o să mă inspir încă o data de la Augustina pentru a încheia și o să folosesc titlul unui capitol pentru a face asta și anume „Post-scriptum”.

P.S. Dacă aveți vreodată ocazia să citiți această carte nu ezitați indiferent de sexul pe care îl aveți.
Ador pozele folosite și faptul că sunt în alb și negru aduc mai mult mister cărții.

Titlu: DESPRE EA
Autor: Augustina Siman
An apariție : 2016
Editura: LIBREX PUBLISHING
Nr. Pagini: 180
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2063

Alte recenzii de la Augustina Siman:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Ancuta Pietaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 13 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ancuta Pietaru aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments