Recenzie Delirium de Lauren Oliver

de | mart. 15, 2017 | Beletristică, Literatura Universală, Recenzii cărți

„Dragostea, cel mai cumplit lucru dintre toate: te ucide fie că i-ai căzut sau nu în mreje.

Cu alte cuvinte, aşa este văzută dragostea şi orice alt sentiment asemănător care indică chiar şi cele mai mici gesturi de afecţiune, conexiune sau, pur şi simplu, nevoia de a ieşi în evidenţă în ochii cuiva. De fapt, a atrage atenţia este ca şi cum ţi-ai scrie singur sentinţa care să te arunce direct în braţele invizibile, dar palpabile, ale sistemului curativ.

Un sistem care îşi protejează oamenii şi contribuie permanent la starea de bine a acestora pe toate planurile. Ideal şi perfect. Toată lumea trăieşte în pace şi într-o ordine impecabilă. Un sistem căruia îi pasă… prea mult. Intrusiv. Sufocant. Dar acceptat ca normal.

În acest loc ocrotitor trăieşte Lena, eroina unei poveşti încărcată cu sentimente, gânduri şi acţiuni contradictorii şi interzise. Un personaj captiv într-o lume obsedată de control. O societate care nu cunoaşte libertatea sau, mai bine zis, o mulţime care interpretează libertatea într-un mod eronat. O mare de oameni vindecată… neinfestată.

Delirium, este prima carte din trilogia autoarei de origine americană Lauren Oliver, urmată de Pandemonium şi Requiem.

Încă din primele rânduri ale cărţii descoperim că iubirea este o boală cumplită care duce către moarte. Iar această boală poartă un nume: amor deliria nervosa.

„Nu-mi place să mă gândesc că boala îşi face, nestingherită, de cap prin corpul meu. Uneori, am impresia că o simt strecurându-mi-se prin vene, contaminându-mi sângele ca un aliment stricat, ca laptele gata să se prindă. Mă face să mă simt murdară.

Cu astfel de trăiri interioare auto-impuse, Lena îşi duce existenţa banală de zi cu zi până în momentul în care mintea şi trupul său va ajunge pradă acestei maladii de nedorit. Totuşi, ea va afla pe propria pe piele că toate experienţele şi întregul ei univers sunt doar minciuni, iar întreaga sa viaţă va căpăta nuanţă nouă: cea a iubirii şi a setei de libertate.

Lectură plăcută!

Titlu: DELIRIUM
Autor: Lauren Oliver
An apariție : 2014
Editura: NEMIRA
Nr. Pagini: 432
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2353

Alte recenzii de la Lauren Oliver:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Ana Dumitraşc a fost redactor Booknation.ro și a scris 58 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ana Dumitraşc aici.
Doar un cititor pasionat...
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Barbalata Mirela

Am auzit de carte, de fapt de serie dar am stat pe ganduri daca sa o cumpar sau nu. Am vazut ca sunt pareri impartite. La un moment dat ma voi decide 😉