Recenzie Sonata Kreutzer de Lev Tolstoi

de | iun. 20, 2018 | Beletristică, Literatura Universală, Recenzii cărți

Să iubeşti un bărbat sau o femeie toată viaţa înseamnă să pretinzi că flacăra aceleiaşi lumânări poate să ardă toată viaţa.

     Sonata Kreutzer nu are, desigur, amploarea unui  Război și Pace sau Învierea, de același autor Lev Tolstoi, însă găsim, cu siguranță, destule motive pentru a parcurge cartea.

Povestea lui Posdnicev, fiu de boier înstărit, absolvent de Drept, care ajunge acolo unde nu își dorește niciun individ să o facă, adică dincolo de limitele răbdării, rațiunii, liniștii este, pentru o nuvelă publicată în anul 1889, surprinzător (și poate alarmant) de actuală.

Sigur, decorurile și actorii sunt altele, dar vai, esența, fondul problemelor sunt aceleași. Iar pentru a ne convinge, este suficient să privim în jur, să deschidem internetul sau televizorul…

În nuvela Sonata Kreutzer, maestrul rus nu se dezminte, astfel că fiecare element este un detaliu cu rezonanță. Aluzie la Simfonia nr.9 a lui Beethoven (va îndemn să citiți  semnificația acestei compoziții ), povestea este dedicată lui Rudolphe Kreutzer, musician francez, anume violonist.

De ce anume? Pentru că instrumentul găsit de gelozia soțului Posdnicev, dezamăgit de căsătorie, traiul de familie, societate și viață în general este Trukacevski, un violonist care ajunge apropiat al cuplului și cu care soția exersează muzică, interpretand într-o seară chiar bucată “fatală”, Sonata Kreutzer.

De ce fatală? Pentru că atunci se convinge aproape total, prin propriile-i detalii – influențat puternic de efectul muzicii –  că Trukacevski este și amantul soției sale.

Dar să o luăm cu începutul. După un trăi îndestulător, dus în sânul familiei și al unei societăți de secol XIX în Rusia, la 30 de ani, Posdnicev decide că vrea să se căsătorească.

Găsește pentru asta pe Ea, fiică de proprietar din Penza, bogat odinioară, având o moralitate ireproșabilă și, în plus, cheia de la sufletul lui: “În acea seară, mi s-a părut că ea înțelegea totul”.

O căsătorie din dragoste. Nimic mai curat, mai firesc, mai simplu, mai valoros, până aici, nu-i așa? Poate, dar asta numai dacă realitatea ar fi într-adevăr prietenă cu basmul…

Cum se ajunge deci la certuri, scandaluri, nefericire? Pentru a zugrăvi tabloul întreg al dezastrului, autorul insaileaza  copilăria, mediul social și familial.

     Moartea lui Aleanin spune povestea înduioșătoare a tinereții care vrea să cucerească rapid orice teritoriu.  Aleanin este desigur oricare dintre noi, în luptele majore, de început ale vieții. Cei mai norocoși primesc doar lecții dure, alții depun avutul suprem: viața…

O paralelă romantică, melancolică, a bornelor maturitate – tinerețe, experiență  – naivitate impulsivă.

     Diavolul, al treilea titlu al volumului, analizează, iarăși, tema relațiilor în cuplu. Luptându-se cu   sine mai mult decât cu ispita adulterului, Evghenie pare să fi iesit victorios.

Căsătorindu-se cu Liza, căreia nu are ce să-i reproșeze, viața lui pare a fi intrat pe făgașul firesc al fericirii: muncă, familie, rezultate, împlinire.

Și atunci, cum se rastalmacesc totuși lucrurile? Diavolul se insinuează aproape banal, ridicol, încât Evghenie nu găsește nimerit nici să se păzească în vreun fel. Iar de aici până la dezastru, doar câțiva pași mai sunt de făcut.

La capătul cărții, încă o dată oftez nostalgic: magistral scriitor si marunti noi ,restul…

Citiți! Citiți! Sonata Kreutzer! Citiți Lev Tolstoi!

NOTA: 9 /10

 

Titlu: SONATA KREUTZER
Autor: Lev Tolstoi
An apariție : 2011
Editura: MONDORO
Nr. Pagini: 212
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3545

Alte recenzii de la Lev Tolstoi:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments