Recenzie „Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne

de | iul. 16, 2018 | Beletristică, Literatura Universală, Recenzii cărți

Am citit multe cărţi de ficţiune istorică despre lagăre de concentrare , despre al doilea război mondial, cărţi care m-au marcat şi mi-au rămas întipărite în minte, dar parcă niciuna nu m-a impresionat atât de puternic ca Băiatul cu pijamale în dungi a lui John Boyne.

Prin ochii lui Bruno, un copil de 9 ani, perioada din istoria Germaniei prezentată în carte pare mai marcantă, mai dureroasă, deşi este relatată cu puţine detalii istorice atât cât poate fi înţeleasă sau nu de un copil.

Povestea debutează cu pregătirile familiei lui Bruno de a se muta din casa lor mare cu cinici etaje, într-un loc izolat With Out după ce Fury a fost la ei la cină.

Într-o zi la şcoală, toţi au vorbit despre taţii lor. Dar când l-au întrebat pe Bruno ce făcea tatăl lui, el a deschis gura să răspundă, apoi şi-a dat seama că nici el nu ştia. Tot ce putea să spună era că tatăl lui era un om important şi că Fury avea planuri mari petru el. O, şi că purta o uniformă formidabilă !

Bruno se adaptează cu greu în noua locuinţă, dar nemulţumirile lui pălesc în momentul când îl cunoaşte pe Shmuel, un băieţel cu pijamale în dungi ce locuieşte de cealaltă parte a gardului. Un gard al cărui scop rămâne un mister pentru Bruno.

-Polonia, zise Bruno gânditor, cântărind cuvântul. Nu e la fel de grozavă ca Germania, nu-i aşa?

Shmuel se încruntă.

-De ce nu? întrebă el.

-Ei bine, pentru că Germania e cea mai mare ţară, răspunse Bruno, amintindu-şi ceva ce-l auzise pe tatăl lui discutând de nenumărate ori cu bunicul. Suntem superiori.

Povestea e una dureroasă iar cititorul înţelege din ea cu uşurinţă ceea ce relatează John Boyne de fapt prin inocenţa lui Bruno, un copil care reuşeşte să construiască ceea ce oamenii mari vor să distrugă: o relaţie sinceră de prietenie între doi copii care provin din familii diferite ca rang în societate şi ca naţie.

Nu vreau să dezvălui nimic mai mult din firul poveştii, nu are rost să-i spulber din farmec, trebuie să o citiţi şi să o trăiţi alături de Bruno.

Pentru mine a fost o lectură intensă, n-am putut lăsa cartea din mână până nu am terminat-o, n-am reuşit să mă despart niciun minut de lumea celor doi copilaşi ca să intru din nou în ea, o lume plină de durere, suferinţă şi neputinţă atât cât poate fi trăită şi pricepută la vârsta lor fragedă.

Lectură plăcută !!!

 

Titlu: BĂIATUL CU PIJAMALE ÎN DUNGI
Autor: John Boyne
An apariție : 2013
Editura: RAO
Nr. Pagini: 218
Limba: Română
Gen Literar: Istorica
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 2703

Alte recenzii de la John Boyne:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Daniela a fost redactor Booknation.ro și a scris 98 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Daniela aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments