ADOR romanele polițiste și deși „inițierea” mi-au făcut-o romanele scandinave cu elementele lor distincte și extrem de interesante, acest lucru nu înseamnă că nu pot să citesc aproape orice aparținând acestui gen. Dacă lectura ne aduce aproape pe toți, înseamnă că trebuie să încercăm să ne bucurăm că orice aspect, de orice carte cu o idee bună, cu un stil aparte sau ceva mai diferit.
L-am descoperit pe Guillaume Musso și am fost luată pe sus de stilul său extrem de misterios dar și concis. Nu este primul autor francez cu care cochetez, pe locul 1 fiind Marc Levy, care oricum nu v-a pleca de pe piedestal, fiind unul dintre autorii mei preferați. Ultima lui apariție se numește „Un apartament la Paris” și este un roman extrem de captivant, misterios și imprevizibil. Oricum eu nu reușesc să ghicesc aproape niciodată finalul unui roman polițist, deși de multe ori am fost pe aproape de a o face. Mi se pare foarte complicat să te pui în pielea unui autor de acest gen și să dai viață unor personaje, plasându-le într-o asemenea intrigă. De aceea eu sunt cititor și Guillaume autor 🙂
Ca primă idee, cartea este ușor dezechilibrată. Nu sunt extrem de familiarizată cu stilul autorului, însă am putut să îmi dau seama că este o problemă de scris la primele capitole. Nu știu exact să spun ce a scârțâit… Poate înjurăturile prea abundente, ba personajele ușor ciudate sau acțiune puțin neclară. După câteva capitole, BUM, se schimbă totul și sunt aproape sigură că acest lucru s-a făcut intenționat de către autor. Nu cred că poate să aibă în el părți atât de duplicitare 🙂
Gaspar și Madeleine închiriază printr-o ironie a sorții același studio și trebuie să conviețuiască. Eu am zis că este mâna destinului, pentru că nu cred în coincidențe și nu voi începe acum, deși cărțile îmi tot sugerează că poate este momentul să o fac. De aici încep o grămadă de lucruri ciudate și legături la care nu m-am gândit vreodată că pot avea loc. Apartamentul i-a aparținut unui pictor Sean Lorenz și toată acțiunea este structurată în jurul acestuia și a picturii, artei, etc. M-am strâmbat la un moment dat cu atâtea detalii despre cultură, însă cred că Guillaume i-a dat o notă interesantă. Pictorul a murit și a lăsat în urmă sa 3 tablouri pe care nimeni nu a putut să le găsească. Gaspar și Madeleine fac echipă pentru a găsi tablourile, mânați de un ciudat simt de datorie sau poate poate cine știe, plictiseală ?
Dacă stăm să analizăm cartea, autorul se pricepe foarte bine la creionarea acțiunii, însă are mari probleme cu personajele. Ori a făcut acest lucru intenționat, ori mai are de lucrat. Nu am găsit mare satisfacție în a vedea personaje ciudate, cu apucături ciudate și cu un limbaj sinuos. În afara acestui lucru, mi s-a părut o mare antiteză între modul în care se comportau și misiunea pe care și-au stabilit-o. Parcă nu erau personajele potrivite pentru a ține frâiele unei asemenea intrigi.
În afara personajelor, am găsit interesant realismul lui Musso în ceea ce privește Parisul. Mie mi-a plăcut foarte mult acest oraș, însă am apreciat faptul că autorul nu l-a idilizat și a prezentat și latura mai puțin frumoasă a acestuia. Este foarte important să îi prezinți cititorului ambele laturi și să îl lași pe el să aleagă din ce părți să își selecteze aspectele preferate.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Guillaume Musso:
