Una dintre cele mai bune cărți citite în ultima vreme este „The Woman in White„, scrisă de Wilkie Collins. Pe aceasta mi-am luat-o mai demult de la un târg de cărți din Franța sau Germania. Nici nu mai știu exact. Este în engleză, are 650 de pagini și un scris foarte mărunt.
Dar în ciuda a toate astea, mi-a plăcut extrem de mult. Mă așteptam să fie ceva horror sau grotesc, asemenea scrierilor lui Edgar Allan Poe. Dar a fost de fapt un mistery super fain. Presărat cu descrieri în stilul clasic, evident.
„The Woman in White” de Wilkie Collins este un thriller plin de suspans cu tușe de investigație ce merită citit
Adevăru-i că mie mi-a luat câteva zile să-l termin, dar finalul a fost ca la carte. Mai bine zis „Justice was made!„.
Preferata mea dintre lecturile din ultima perioadă a fost această carte de Wilkie Collins. Scriitura în engleză cu termenii ei pitorești m-a făcut să o ador. Cred că și tu vei face la fel, mai ales dacă o vei citi în original.
Au existat și note de subsol despre unii termeni specifici acelor vremuri. Care ar fi fost mai greu de înțeles pentru cititorii din ziua de azi. Nu credeam că voi da de un thriller clasic atât de delicios precum acesta. Mai ales având în vedere stilu-i clasic. Dar se pare că, citind tot mai mult, devin mai intrigată de lumea beletristicii. Cu toate tainele sale.
Romanul “The Woman in White” a fost un adevărat succes atunci când a fost lansat prima data în anul 1860. Citind introducerea și epilogul scrierii, am aflat că Wilkie Collins, a fost prieten foarte bun cu Charles Dickens. Un scriitor clasic mult mai cunoscut. Se pare, de asemenea, că cei doi s-au inspirat unul pe altul în scrierile lor cele mai cunoscute. Wilkie Collins pentru “The Woman in White”, cea mai populară carte a lui. Și Charles Dickens pentru “A Tale of Two Cities”.
Probabil vrei să știi despre ce anume este vorba în romanul de față
Și mai ales despre identitatea misterioasei femei în alb. Din momentul în care femeia în alb apare ca o nălucă în fața lui Walter Hartright, cititorul este prins în vraja cărții. Și nu îi mai este dat drumul decât la finalul romanului. Atunci când toate ițele se descurcă și binele învinge răul.
Walter este angajat ca profesor de pictură de un nobil care locuiește în zona rurală a Angliei. Dar acolo va întâlni două femei care îi vor schimba viața. Pe Laura Fairlie, de care se va îndrăgosti. Și pe Marian Halcombe, sora ei, o femeie hotărâtă, sinceră și justă – cu un caracter demn de apreciat. Dintre toate personajele întâlnite în acest volum, de Miss Halcombe mi-a plăcut cel mai mult.
De acum încolo, povestea continua împiedicând dragostea celor doi tineri. Dar ceea ce e mai interesant e felul în care ne sunt prezentate evenimentele. Narațiunea este multiplă, redată de mai multe personaje, pe rând. Astfel, ne este creionată povestea Laurei care se mărită cu Sir Percival, mai mult din datorie decât din dragoste. Dar așa vom afla și cine este de fapt acest baron și ce a urmărit el prin această uniune.
În plus, bineînțeles că misterioasa femeie în alb apare și ea de mai multe ori de-a lungul lecturii
Așa îi vei înțelege rolul și statutul în toată tărășenia.
Printre personajele memorabile ale acestei scrieri clasice se numără Contele Fosco, personajul negativ, care în aparență pare de partea legii. El are un rol melodramatic, fiind prieten și povățuitor celorlalte caractere din carte. Însă, de fapt, nu își urmărește decât propriul bine.
Pe lângă el, așa cum am mai spus, una dintre cele mai puternice figuro din carte este Miss Halcombe. Ea veghează mereu asupra binelui și a dreptății. Mai sunt și câteva personaje secundare, care ajută la conturarea povestirii. Personajele sunt foarte bine descrise. Le vei descoperi cel mai bine datorită felului în care gândesc și se comportă unele față de altele.
“The Woman in White” de Wilkie Collins este una dintre cele mai influente cărți din epoca victoriană. Una a cărui gen îmbină de minune elementele de thriller gotic și realismul psihologic. Eu am adorat-o încă de la început. Deoarece știam că fiind un clasic, va avea tot ce-i trebuie ca să îmi capteze atenția.
Alte recenzii de la Wilkie Collins:
