„În noapte” de Haruki Murakami este un roman fantastic apărut inițial în anul 2004. Povestea personajelor este împărțită pe capitole scurte. Dar acțiunea care îi reprezintă miezul se petrece exclusiv pe timp de noapte. De aici și titlul nuvelei.
Anumite părți ale cărții „În noapte” se petrec la granița dintre realitate și vis
Reprezintă parcă acel moment din noapte în care nu suntem nici treji, dar nici adormiți. Personajele, sunt foarte diferite unul de celălalt. Și sunt plasate individual când suntem introduși în poveste. Dar pe parcursul lecturii, odată cu desfășurarea evenimentelor, căile lor ajung să se întrepătrundă. Astfel, totul capătă sens sub bagheta magică a lui Murakami.
Caracterele extrem de variate și cu ocupații cum nu se poate mai diferite creează un amalgam bizar. Dar totodată fascinant. Ele își trăiesc viața și se gândesc la cursul ei în timpul nopții. Aceste păsări de noapte fac deliciul cărții „În noapte” de Haruki Murakami
Fiecare dintre acești protagoniști ascunde câte ceva și speră la ceva mai bun, de vreme ce visele lor au rămas tot neîndeplinite. Romanul japonezului se aseamănă unui puzzle. Deoarece oricât de complicat ar fi în primă instanță și oricâte piese ar trebui să pui cap la cap, până la urmă îi vezi logica.
Nuvela a cărei acțiune are loc într-o singură noapte este suprarealistă
Dar sentimentele sunt tot umane. Este o carte despre coincidențe și de întâmplări bizare ce au loc noaptea. Când totul pare scufundat într-o altă lume.
Mari este o tânără ce preferă să citească noaptea în timp ce își soarbe cafeaua. Mai apare în peisaj și un muzician de jazz, care a pierdut trenul. Apoi, aflăm că cei doi au pe cineva în comun. Eri, sora model a lui Mari. Aceasta este acasă și doarme un somn adânc de multe luni precum Frumoasa adormită. Scriitorul ne-o prezintă și pe o prostituată chineză care a fost jefuită și rănită de clientul ei. Fiecare dintre acești protagoniști va crea o legătură cu ceilalți, nemaifiind străini unul pentru celălalt.
Prin romanul „În noapte”, Haruki Murakami – maestrul suprarealismului – reușește să creeze încă o scriere fantastică, în care imaginarul se împletește cu realitatea.









