Recenzie „Crimele lui Grindelwald. Animale fantastice – Scenariul original” de J.K.Rowling

de | iun. 4, 2020 | Recenzii cărți

Am făcut o mini obsesie pentru J.K.Rowling pentru că în ultima perioadă citesc destul de multe cărți ce îi aparțin. Fie că este vorba despre seria Harry Potter, fie că îmi descopăr latura de detectiv alături de Strike, fiecare pagină este o plăcere. Are un stil aparte, destul de greu de explicat, însă prinde cititorul în plasă și nu îl lasă să plece de acolo până când nu termină întreagă lectură. Recent am avut parte de o experiență de citit atipică, pentru că a fost prima dată când am citit o piesă de teatru. M-am ferit întotdeauna de așa ceva, pentru că mi se par greoaie și nu reușeam de fiecare dată să înțeleg firul narativ. Nevoia m-a învățat că trebuie să mă adaptez, așa că am acceptat provocarea.

Crimele lui Grindelwald. Animale fantastice – Scenariul original” de J.K.Rowling este un script adaptat pentru o piesă de teatru, o poveste extrem de drăguță, cu elemente pe care le regăsim cu vârf și îndesat în Harry Potter și cu personaje familiare. Face parte din seria „Animale Fantastice”, fiind volumul 2. Pentru cei care știu deja cartea, aceasta are și o super ecranizare cu un cast de excepție. Filmul este mult mai dinamic decât cartea, însă surprinde fidel majoritatea întâmplărilor din carte.

Grindelwald și-a ținut promisiunea și a evadat din închisoare. Acum singurul lui țel este să obțină cât mai mulți adepți pe care să îi instruiască în artele magiei neagre. Nu este foarte greu să facă acest lucru, pentru că bătălia dintre bine și rău este aproape veșnică, adusă în actualitate de seria Harry Potter. Momentul 0 este în această serie și practic ne arată cum a început totul. Îndrăgitul Dumbledore îl dorește prins pe Grindelwald și începe să își construiască și el o echipă. Newt este primul care i se alătură, dar dacă mă întrebați pe mine, nu era foarte conștient de ceea ce va urma.

Deși am crezut că nu o să îmi placă atât de mult formatul în sine, am descoperit că am rezonat foarte bine cu acesta, pentru că m-a ajutat să vizualiz mai bine acțiunea. M-am simțit ca o actriță care citește un scenariu de film și se pregătește pentru repetiții. 🙂 Cartea este originală, cu accente puternice pe familie și prietenie și conturează veșnica bătălie între bine și rău, cu părerile fiecărei tabere asupra acestui subiect. O recomand tuturor celor care vor să își exerseze imaginația și să încerce ceva nou, inedit, din același univers Harry Potter cu care toți ne-am obișnuit.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: CRIMELE LUI GRINDELWALD. ANIMALE FANTASTICE - SCENARIUL ORIGINAL
Autor: J.K.Rowling
An apariție : 2019
Editura: ARTHUR
Nr. Pagini: 302
Limba: Română
Gen Literar: Fantasy
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 1147

Alte recenzii de la J.K.Rowling :

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 3 luni, 1 zi și a scris până acum 667 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments