Recenzie „Iubire cu i mic” de Francesc Miralles

de | iun. 19, 2020 | Beletristică, Literatură Contemporană, Literatura Universală, Recenzii cărți

Ce m-a atras prima dată la romanul Iubire cu i mic a fost, în primul rând, coperta. Ador pisicile și am simțit că trebuie să citesc cartea. Descrierea nu m-a atras foarte mult, dar nu am lăsat acest lucru să mă împiedice. Am cumpărat cartea mai demult ca recompensă că tocmai se terminase sesiunea la facultate. Romanul este ideal dacă iubești felinele.

Însă motanul de pe copertă nu apare chiar atât de des pe cât m-aș fi așteptat. Cartea pune accent pe importanța lucrurilor mici. Este alcătuită din cinci părți cu capitole scurte. Samuel este naratorul acțiunii, un lector la universitate, la catedra de literatură germană. Este un bărbat în jurul vârstei de patruzeci de ani și locuiește singur în Barcelona. Lumea i se pare ostilă și enervantă.  Prietenii lui sunt Goethe și Kafka. Analizează mereu fiecare aspect al vieții. Nu are prieteni, singura lui legătură fiind cu sora. Însă nici cu ea nu vorbea atât de mult.

Presupun că mă închideam în mine însumi ca să mă apăr de o lume care mi se părea ostilă.

 

Motanul schimbării

Schimbarea se produce în prima zi a Anului Nou. . Un motan zgârie la ușa lui Samuel și acesta îl primește în casă. Dar nu despre motan – Mishima –  în sine este toată acțiunea. Apariția lui conduce la diverse evenimente din viața protagonistului. Îl cunoaște pe vecinul său redactor bizar, Titus, și ajunge să scrie o carte în numele lui. Se împrietenește cu un tip dubios care e convins că am putea trăi pe Lună. Dă peste o femeie – Gabriela – care i-a oferit un „sărut de fluture” în copilărie. Lucrurile devin ciudate atunci când Samuel începe să o urmărească pe această femeie. Dacă se întâmplă ceva între cei doi, vă las pe voi să descoperiți. Nu aș vrea să ofer mai multe spoilere decât trebuie.

Atâția oameni se nasc și mor fără să fi avut parte de nimic remarcabil de-a lungul vieții, dar sunt zile care fac cât o viață, atât de intense sunt.

Farmecul simplității

Romanul este mai mult despre oameni și sentimente. Nu are o acțiune plină de suspans și este ușor monoton pe alocuri. Însă pune accent, cum am spus, pe importanța lucrurilor mici. Un simplu eveniment îți poate schimba viața. Apariția lui Mishima l-a scos pe Samuel din închisoarea propriei vieți izolate. Singurătatea nu este întotdeauna bună. Dacă devine un stil de viață, ne transformă în persoane plictisite și reci. Avem nevoie măcar de un prieten cu care să vorbim despre toate nimicurile. Acest lucru i-a lipsit lui Samuel, dar motanul i l-a oferit.

Iubire cu i mic este o lectură ideală pentru cei care caută ceva simplu și relaxant. Deși suspansul nu este atât de mare, cartea m-a ținut conectată două zile. Felul în care este scrisă te face să nu o poți lăsa din mână. Este plină de citate, spuse din perspectiva protagonistului. Mishima aduce schimbări mai mult sau mai puțin obișnuite. Altruismul, prietenia și iubirea îți pot schimba viața pentru totdeauna, Cartea oferă o lecție de viață, dar și câteva informații de cultură generală.

 

Titlu: IUBIRE CU I MIC
Autor: Francesc Miralles
An apariție : 2017
Editura: HUMANITAS
Nr. Pagini: 248
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 685

Alte recenzii de la Francesc Miralles:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Libraria din Teheran” de Marjan Kamali
Recenzie ”Libraria din Teheran” de Marjan Kamali

Librăria din Teheran de Marjan Kamali - ficțiunea istorică cu savoare orientală, despre o dragoste adolescentină care se desfășoară în fundalul evenimentelor tumultoase ale Iranului anilor `50, cu evenimente care alternează planul trecut cu prezentul. Opinia mea...

Recenzie „Twisted Lies” de Ana Huang
Recenzie „Twisted Lies” de Ana Huang

Vă prezint cartea mea preferată din seria "Twisted", o serie care m-a încercat și m-a trecut prin multe stări, pentru că nu am simțit-o ca fiind una unitară ci cu 4 povești total diferite, uneori chiar scrisă de autoare diferite. Dar nu contează, am rămas cu o...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Stănărîngă a fost redactor Booknation.ro și a scris 126 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Stănărîngă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments