A doua carte a seriei Dune are un ritm lent, fără prea multă acțiune, dar cu multe detalii ale puterii oferite de melanj, cu planurile comploturilor și intrigile țesute de Ghildă și Organizațiile Bene și reflecțiile și introspecțiile personajelor principale. Este analizată abordarea personală întemeiată pe imaginație, inițiativă și talente preștiente, ideea că nimic nu este constant, că totul este într-o continuă schimbare, iar valențele și implicațiile acestor constatări sunt enorme. Nimic nu este stabil, sigur, etern, echilibrat. Totul se poate prăbuși în orice moment, iar urmarea unei întâmplări nesemnificative, dar neluată în calcul poate declanșa un tsunami.
Nu mă așteptam să-mi placă la fel de mult ca prima. Am apreciat că autorul a ales să lase un pic acțiunea în așteptare și să așeze mai bine informația. Pentru că sunt foarte multe de asimilat și conectat pentru a reuși să prinzi imaginea de ansamblu.
Paul Atreides, cel care devenise Muad’Dib, Mahdi al tuturor fremenilor a declanşat Jihadul, un cutremur în universul uman, un război religios care i-a aruncat pe fremeni în alte lumi pentru a-i promova religia și autoritatea și pentru a-și lăsa amprenta în conștiința celor eliberați. Impactul apariției noului zeu este năprasnic și Paul însuși e îngrozit de ceea ce-a declanșat. Singura lui dorință este să nu distrugă omenirea, pentru că ruinele și masacrele lăsate în urmă îi apasă conștiința.
Dune nu mai e planeta aridă și înspăimântătoare care era la venirea casei Atreides. Paul a adus ploaia și a transformat visul lui Liet-Kynes în realitate. Dar totul are un preț și după doisprezece ani de cuceriri și domnie absolută a venit timpul să plătească. Viziunile lui preștiente sunt mai puternice decât oricând, dar la fel de neclare și instabile. Iar puterea e periculoasă. Paul și monstruoasa sa soră marșează către un final teribil pus la cale de o alianță inteligentă. Un complot care le lasă infime șanse de salvare a tronului pentru Casa Atreides. Dușmanii lor sunt puternici, au tehnologii revoluționare care readuc la viață morții, au darul viziunii și secole de încercări în spate, au plănuit totul în amănunt, luând în calcul toate variantele posibile și imposibile, dar oare nu le-a scăpat nimic? Există oare o portiță pe care spița Atreizilor să se strecoare din acest scenariu încâlcit și să-și continue supremația? Rămâne oare tot dragostea catalizatorul perfect într-o lume atât de evoluată și de avansată?
Singura dezamăgire a fost că nu am regăsit unele personaje așa cum eram obișnuită. Mi-au părut construite mai detașat și mai distant. Și am avut senzația tot timpul că joc același joc pe care-l joacă Maicile Cucernice când își controlează mușchii și emoțiile.
Finalul, trebuie să recunosc, mi-a sădit în suflet speranță. Deșertul nu mă sperie, așa cum n-ar trebui să-l sperie nici pe un fremen. Oricum ar fi el! Orb sau singur, tânăr sau bătrân, zeu sau om. Și important e întotdeauna ceea ce lași în urmă.
Alte recenzii de la Frank Herbert:
