Dune este seria sciene-fiction privită ca fiind „cartea de căpătâi” a acestui gen literar. Frank Herbert, jurnalist de profesie, este trimis să scrie un articol despre eforturile depuse pentru stabilizarea dunelor de nisip din Oregon. Imaginea apocaliptică a dunelor ce înaintau și înghițeau tot ce era viu va constitui scânteia ce va da naștere seriei ce va schimba fața romanului SF. Deși, inițial, manuscrisul a fost refuzat de zeci de edituri și publicat în cele din urmă de o editură mică și fără notorietate, seria va deveni în timp cel mai bine vândut și cel mai apreciat sciene-fiction al tuturor timpurilor.
Acțiunea este plasată într-un viitor îndepărtat, la zeci de mii de ani de prezent, un viitor în care omenirea a colonizat numeroase galaxii, dar, după Jihadul Butlerian a fost nevoită să se întoarcă la origini și să renunțe la calculatoare, roboți, inteligență artificială și mașini raționale. Omenirea este organizată ca un sistem feudal, pe clase sociale și Case, în care folosirea armelor atomice asupra ființelor umane este interzisă, se folosesc armele albe, deși există tehnologie chiar și pentru scuturi energetice, iar folosirea otrăvurilor este deja o artă.
Această civilizație are trei puncte de sprijin: Curtea Imperială aflată în opoziție cu Federaţia Caselor Mari ale Landsraadului, iar între aceste două mari puteri se află Ghilda Spațială, o organizație care deține monopolul călătoriilor interstelare. Este o structură politică instabilă ce se bazează pe un sistem comercial desfășurat prin CHOAM, corporaţia economică universală ce deține cheia tuturor profiturilor. Obținerea unui directorat în această companie reprezintă pentru Casele Mari șansa ascensiunii și a creșterii puterii. Votul era acordat de Împărat și de Marile Case și înclina balanța puterii către o casă sau alta. Împăratul şi partizanii lui controlau cam 60 la sută din voturile Consiliului de administraţie al Companiei și se ghidau doar pentru a-și asigura cele mai mari profituri. CHOAM-ul comercializează orice fel de marfă acceptă să transporte Ghilda, dar toate bunurile comercializate nu înseamnă nimic pe lângă melanj. Melanjul nu poate fi obţinut pe cale artificială; trebuie extras din solul planetei Arrakis. Melanjul e unic şi are incontestabile proprietăţi geriatrice, dar nu numai. Pe lângă aceste mari puteri există și Comunitatea Bene Gesseritul ce-și urmărește prin orice mijloace planul său de selecţie genetică.
Ghilda Spațială și Surorile Bene Gesserit sunt ultimele școli vechi rămase, aflate în afara controlului imperial. În timp ce Ghilda urmărește tehnologia și este specializată în matematică, Bene Gesserit se concentrează pe mnemotehnica, dirijarea percepţiei şi concentrarea atenţiei, controlul muşchilor şi ascuţirea sensibilităţii, studiul vorbirii şi al nuanţelor vocii, toate având ca scop obținerea unor abilitați fizice și psihice ce ar putea fi privite de oamenii obișnuiți drept magice. Dar abilitățile ambelor organizații au ca sursă melanjul, doar cu ajutorul acestuia își pot dezvolta capacitățile preștiente.
Povestea începe cu mutarea Casei Atreides din paradisul lor natal de pe Caladan la conducerea planetei Arrakis, la porunca expresă a Împăratului. Este începutul unei complicate intrigi politice, bazată pe rivalitatea străveche dintre Atreizi și Harkonneni și influențată de spaima Împăratului privind ascensiunea casei Atreides la putere.
Văr cu Împăratul Padișah, Leto Atreides este singurul conducător al unei Case Mari care și-a organizat o forță militară ce poate rivaliza ca valoare, tehnică și tactică cu mult temuta armată de sardaukari a Casei Imperiale. Sporirea acestei forțe ar periclita Imperiul. Implicațiile distrugerii Casei Atreides și secretele teribile dezvăluite în timpul încleștării vor fi teribile pentru monarhie și vor declanșa profeția urmărită de veacuri de Comunitatea Bene Geseritului.
Deși colonizarea a cuprins mii și mii de planete, Arrakis este un nod de maximă importanță al acestei civilizații, oferă suportul financiar al întregii societăți interstelare datorită mirodeniei pe care o exploatează. Dar Arrakisul este un ținut al Câmpiilor Funebre, al pustiului pârjolit, un ținut în care nu rezistă decât melanjul și uriașii viermi ai nisipurilor. Un ținut în care există un Cult al Apei, unde fiecare picătură de rouă poate decide viața sau moartea, un ținut în care Lunile îți sunt prieteni, iar Soarele dușman. Împărăția oferită Casei Atreides este împărăția pustiului.
Trezindu-se în deșert, înconjurat de fremeni, Paul și mama sa descoperă cele două căi de urmat: religia și ecologia. Prins între brațul negru al superstiției împrăștiată de vrăjitoarele Bene Geseritului de secole și ideologia inoculată de Liet, planetologul trimis de Împărat, Paul devine conștient de forța pe care o poate pune în mișcare. Cu ajutorul melanjului, mintea lui educată pentru a deveni mentat, va acumula o cantitate enormă de informații și va depăși limitele și barierele timpului și materiei. Se va transforma într-o bombă cu ceas care va dezlănțui Jihadul. Aici va deveni liderul de necontestat al unei civilizații teribile, educată militar cu un singur și unic țel: transformarea Arrakisului într-o oază. Aici destinul lui este să devină Muad’Dib și Kwisatz Haderach: cel care poate fi în mai multe locuri deodată. Cultura fremenă m-a dus cu gândul la tuaregi. Rebelii nisipurilor, oameni liberi, fremenii, trăiau în inima acestui ținut aprig, unde apa este sacră, unde o lacrimă nu poate fi justificată nici de scuza morții. Melanjul este substanța ce explică și leagă toată complexitatea culturii acestui popor care comunică la alt nivel decât cel normal uman. În Arrakis, lumea lui Paul se sucește cu susu-n jos. Noaptea te ascunde și te protejează. Noaptea eşti în siguranţă. Ziua te ascunzi în grote și devii invizibil.
De aici, destinul prezis de mama sa începe să se limpezească, iar Paul își asumă enormul rol rezervat de destin, își va testa la maximum preștiența ca pe o sursă instabilă și simultană de iluminare, acuratețe și eroare semnificativă și va deveni Profetul pe care fremenii îl așteaptă de generații pentru a le transforma mărețul vis în realitate. Ceea ce încearcă să facă pare a fi imposibil, în aceeași măsură în care poate dezlănțui o cruciadă nimicitoare în întregul univers.
E foarte complicat să vorbești despre Dune, iar să prinzi toate nuanțele și toate substraturile este aproape imposibil, complexitatea este covârșitoare. M-a încântat că autorul n-a mizat pe cartea tehnologiei, ea fiind suprimată de la început de legile Convenției, și informația de acest gen este minimă pentru a nu îngreuna intrarea în poveste. Seria tocmai a fost reeditată de Nemira într-o ediție de excepție și este un must-read pentru orice cititor, nu numai pentru cei pasionați de SF.
Alte recenzii de la Frank Herbert:
