Știți acel sentiment pe care îl aveți atunci când vă întâlniți cu o cunoștință veche, cu care nu v-ați mai văzut de 100 de ani? Așa m-am simțit eu cu John Green, prietenul meu dintotdeauna. Nu glumesc, așa îl percep pe John, pentru că el a fost autorul primelor cărți care m-au fascinat și care mi-au trezit interesul pentru lectură. Am început cu „Sub Aceeași Stea” și am continuat cu „Un Șir Infinit de Țestoase”, cărți pe care le tin cu mândrie în bibliotecă și de care nu m-aș despărți nici pentru tot aurul din lume. După o mare absență, John is back și recunosc, nu am stiut cum să pronunț numele cărțîi. Hahaha!
John Green oricum are un talent foarte neobișnuit de a-și denumi ciudat cărțile, dar acest titlu m-a derutat complet, însă m-a și făcut foarte curioasă, pentru că nu poți deduce un subiect sau o intrigă. Am citit câteva impresii înainte și am găsit una foarte haioasă în care spunea că „Antropocenul acum” este un „podcast pe hârtie, adaptat unei lumi cu probleme psihice”. Oricum Green are talent de psiholog, pentru că a tratat multe subiecte delicate și le-a dat un twist mai modern, dar care și-au atins ținta de cele mai multe ori. Face o trecere de la ficțiune la non-ficțiune și mulți l-ar încadra la „lecturi motivaționale”, eu nu sunt foarte sigură cu ce anume m-ar motiva pe mine. Dar aici cred că este propria mea părere despre operele de non ficțiune și despre modul în care eu nu fac click cu ele, nu neapărat cu mesajul eronat pe care Green îl transmite.
Mulți au comparat „Antropocenul acum” cu „Cartea Alinarii” a lui Matt Haig, însă nu îmi este foarte clar de ce au făcut asta, poate doar din ideea că ambele sunt structurate sub formă de esee + citate sau paragrafe motivaționale, însă tratează teme diferite și consider că au impact diferit asupra cititorului. Haig a fost mai profund, în timp ce Green mi-a trezit o stare confuză pentru că nu am înțeles ce vrea să zică….Sau nu, reformulez. A vrut să ne vorbească despre lume, istorie, întâmplări personale și percepția sa asupra ultimilor 2 ani, însă cred că nu am rezonat eu foarte mult cu el și nu am prins un fir al întâmplărilor.
Consider că această carte nu a avut o structură anume sau un subiect bine definit și că a vrut să fie puțin din toate, dar mai mult despre nimic. Vorbește despre viață sa, despre problemele cu care se confruntă, dar după aceea scrie despre niște evenimente istorice sau lucruri fără sens (pentru mine). Deși el vrea să le lege cu o notă de umor, reușește acest umor doar prin micul absurd al succesiunii de întâmplări relatate. Vorbește despre pandemie și cred că doar acolo am putut relaționa cu el și să îi înțeleg punctul de vedere, pentru că în mare parte am făcut același lucru.
După terminarea cărții „Antropocenul acum” am ajuns la concluzia că aș fi înțeles mai bine mesajul dacă ascultam podcast-ul, pentru că am auzit că varianta oficială este narată chiar de el. Așa că, dacă mă decid să îi mai dau o șansă altei variante, o să revin cu un update și cine știe, poate mi se schimbă percepția asupra acestei cărți. Într-un fel, mă enervează foarte mult problema pe care o am cu non-ficțiunea, dar cred că este un lucru pe care nu îl pot „programa” intern.
Alte recenzii de la John Green :
