Recenzie „Te văd !” de Marina Neagu

de | sept. 29, 2017 | Beletristică, Dragoste, Fantezie, Ficțiune, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

Marina Neagu autoarea care mi-a deschis apetitul pentru literatura fantastică citindu-i cartea Urlet în tăcere care mi-a plăcut mult.

Nu se putea să-i ratez continuarea, aşa că am primit de ziua mea volulul 2 Te văd ! şi bineînţeles că nici nu a ajus pe raftul din bibliotecă înainte de a fi citită cu nerăbdare, să vad pe ce căi nebănuite au mai fost purtaţi Sara si Markus în povestea lor imposibilă de dragoste.

Am regăsit-o pe Sara în lupta continuă dintre coşmaruri şi protectori, însă o Sara tristă, dezamăgită însă uşor resemnată.

Viaţa era dură, rea şi dureroasă. În nebunia mea, încercam să mă mint chiar şi pe mine, refuzam să recunosc adevărul. Ca orice fiinţă umană, aveam regrete, dezamăgiri, secrete. Aveam o poveste de spus, o rană detratat, o durere în care refuzam să mă scufund, pe care încercam din răsputeri să o ascund.

Pentru a salva lumea de coşmaruri Hypa (zeiţa somnului) îi sugerează să-l omoare pe Markus, dar poate Sara măcar să se gândească la aşa ceva. Devine tot mai bulversată şi caută o soluţie şi unde altundeva decât în trecutul îndepărtat în vremea Sarulei.

Totul s-a schimbat. M-am transormat în momentul în care te-am văzut pe tine. Atunci am ştiut că tu eşti destinul meu, la fel cum am ştiut că poţi să devii blestemul meu.

Poate am ucis pentru un vis, dar tu eşti visul.

Marina Neagu ne poartă atât de frumos pe aripile unei poveşti fantastice de dragoste care rezistă peste veacuri învăluită în mister, manipulare şi trădare ducându-ne pe cărări nebănuite. Te văd mi se pare mult mai intensă, mai alertă şi mai surprinzătoare decât primul volum, iar despre final nu am să vă zic nimic mai mult decăt că este unul neaşteptat.

Mi-aş fi dorit ca tot ceea ce constatasem să fie ireal, deoarece acceptarea unei astfel de realităţi îmi spunea un singur lucru: devenisem propriul demon.

Lectură plăcută !!!

 

 

Titlu: TE VĂD !
Autor: Marina Neagu
An apariție : 2017
Editura: QUANTUM
Nr. Pagini: 211
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1663

Alte recenzii de la Marina Neagu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

0 0 votes
Article Rating
Daniela a fost redactor Booknation.ro și a scris 98 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Daniela aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments