Recenzie “Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail Drumeș

de | feb. 11, 2022 | Beletristică, Literatura Română, Recenzii cărți

Drumeș are un mod deosebit al scrierii care te prinde și te ține lipit de carte. Aici accentul este pus pe vârsta idealurilor – pe adolescență. Atunci când toate simțurile sunt duse la extreme: dragoste, ură, entuziasm… Atunci când este gata să lupte cu toată lumea din jur doar pentru a-și păstra punctul de vedere sau a se face auzit.

În clipa asta mă simt atât de copil și totodată atât de uriaș, încât aș putea să fac cele mai mari prostii, dar și cele mai sublime fapte.

Relația dintre elevi și profesori, micile rebeliuni, simpatii – sunt la ordinea de zi. Romanul de față conține dialoguri autentice; veți descoperi aici argoul școlăresc. Trăirile interne și zbuciumul adolescentin sunt creionate într-un mod desăvârșit. Este într-adevăr o poezie adusă adolescenței și idealului tineresc. Autorul a știut să zugrăvească perfect această vârstă, cu toate bucuriile, dar și dramele și provocările sale.

Eroul central al romanului este elevul Dima din clasa a VII-a, un adolescent cu ochi albaștri precum cerul primăverii. Dima ne cucerește chiar de la început prin puritatea sa de copil, deși este la vârsta majoratului. Este acel copil cocoloșit și ținut departe de toate relele și fărădelegile lumii. Până la înscrierea la școală în clasa a VII-a, el a cules viața din cărți. Iată de ce la început este nedumerit de apucăturile colegilor de clasă, de limbajul lor atât de diferit de cel al lui Moliere sau Dostoievski. Îi suntem alături în primele descoperiri, în aventura lui imaginară cu Alina Barbu, cântăreața de operă, primele experiențe cu femeile, dar și în prima dragoste.

Treptat, Dima devine idolul întregii școli împărtășind elevilor marele său vis de explorator, de descoperire a unei insule secrete pe care se află o comoară. Astfel, toți elevii în frunte cu Dima încep să lucreze de zor la o temerară expediție transoceanică pe întinsul Pacificului, unde conform unei scrisori s-ar afla o insulă secretă, și acolo o comoară. Acest vis măreț îi va uni pe elevi și le va alimenta fantezia purtându-i mereu între două vieți: realitate și reverie.

Însă, pe lângă toată influența pe care o exercită asupra colegilor, el rămâne acel adolescent sensibil și nepregătit pentru a îndura loviturile vieții. Își țese în sufletul pur de adolescent o dragoste nemărginită, dar și  acel ideal tineresc care îl va purta pe căi neimaginate.

Pe lângă partea visătoare a adolescentului, autorul a știut să descrie cu măiestrie și celelalte trăiri ale acestei vârste zbuciumate. Cu tot entuziasmul, curajul, intensitatea trăirilor și a luptei pentru dreptate de care dă dovadă, Dima se evidențiază nu doar printre elevi, dar ajunge să fie luat la ochi și de către profesori.

Spontan și impulsiv așa cum doar un adolescent poate fi, cu un spirit sporit al dreptății, Dima declanșează o întreagă revoluție în școală. Acei dascăli deprinși cu o supunere oarbă din partea elevilor, dusă adesea până la umilință, nu îndură înfruntarea lui. Lupta pentru dreptate este văzută treptat de către profesori drept impertinență.

Felul în care Dima a fost perceput ulterior, drept un obraznic m-a dus cu gândul la sistemul comunist. Asemuirea este copleșitoare: sistemul luptă împotriva unui potențial element periculos care ar putea pe parcurs naște adevărate revolte. Sistemul preferă doar oameni supuși și docili, turma care este gata să urmeze conducătorii fără a pune prea multe întrebări sau care nu s-ar răzvrăti, care ar accepta rezoluția conducerii fără a zice un cuvânt.

Numitul elev, dotat cu o inteligență alertă și cultivată, a ajuns să stăpânească peste o mie de suflete fragede și entuziaste. E, prin urmare, depozitarul unei formidabile energii juvenile. Un cuvânt al acestui mic monarh este urmat orbește de către toți tovarășii săi de joacă. De aceea, socot că-i absolut necesar ca elevul Dima să fie supravegheat în toate acțiunile sale, pentru a nu comite greșeli care ar putea să aibă grave consecințe.

Chiar și atunci când Dima face fapte trăsnite, pe-alocuri neverosimile și inacceptabile pentru cei maturi, totuși el rămâne un personaj simpatic cititorului. Suntem mereu alături de el și-l susținem în luptele pe care la poartă, deși acestea sunt parțial copilărești și purtate de vise adolescentine. Atunci când se crede npedreptățit adolescentul luptă cu toate armele posibile pentru a își afirma existența.

Lupt până la ultima picătură de sange… Vreau să-l înving cu orice preț pe dușmanul nostru, care ne-a rupt aripile.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: ELEVUL DIMA DINTR-A ȘAPTEA
Autor: Mihail Drumeș
An apariție : 2020
Editura: ART
Nr. Pagini: 600
Limba: Română
Gen Literar: Literatura romana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 6654

Alte recenzii de la Mihail Drumeș:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Taisia Crudu a fost redactor Booknation.ro și a scris 211 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Taisia Crudu aici.
Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă!
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments