Vă invit să descoperiți o lectură ciudățică. Dacă la început credeam că va fi vorba de o simplă adaptare a celebrei povești a lui Pinocchio, am fost surprinsă ulterior de complexitatea scrierii. Deși nu aș reciti-o și sunt conștientă că romanul de față nu ar putea fi pe placul tuturor, am apreciat originalitatea, dar și temele tratate de autor.
Protagonistul romanului este Geppetto care ne istorisește povestea lui Pinocchio, aflându-se în burta unui rechin/pește uriaș. Aflăm că Geppetto provine dintr-o dinastie de pictori pe ceramică, dar care ia o altă cale fiind cucerit de sculpturile în lemn. Are o pasiune aparte pentru crearea diferitor figurine. Într-o zi, pentru a-și alina singurătatea, Geppetto își crează un mic tovarăș, un băiețel din lemn care prinde viață. Micul tovarăș este numit Pinocchio. Treptat Geppetto îl percepe pe Pinocchio drept un fiu. Și precum un copil obișnuit, într-o zi Pinocchio pleacă la școală, dar nu se mai întoarce acasă. Geppetto pleacă în căutarea fiului și astfel află că Pinocchio a fost aruncat în mare, deoarce oamenii îl percepeau drept o creatură diavolească. Mereu în căutarea lui, Geppetto pornește cu barca, dar este înghițit de un pește enorm.
Astfel înce
pe un nou trai în burta peștelui gigant. Aici se trezește în interiorul navei Maria, înghițită și ea de pește. Nava are toate cele necesare pentru a supraviețui o vreme și pentru a-și satisface impulsurile creative. Aici găsește lemn pentru a picta femeile pe care le-a iubit; ceară pentru lumânări și toate cele necesare pentru a sculpta figurine. Relicvele din viața căpitanului navei îl intrigă în mod deosebit. Printre ele găsește și un jurnal cu foi curate în care scrie povestea. Chiar se împrietenește la un moment dat și cu un crab ce-i trăiește în barba lung-crescută.
Dacă e să analizăm romanul în profunzime, observăm că este o operă despre singurătate. Chiar de la început protagonistul este un om singuratic. Tot din singurătate apare și Pinocchio, dar și celelalte figurine sau prieteni plăsmuiți de Geppetto. Și tot în singurătate își relatează istoria. Pasaje întregi sunt impregnate de tristețe și deziluzie. Starea de spirit a eroului este urmărită pe întreaga durată a romanului. Edward Carey a reușit să zugrăvească într-un mod perfect singurătatea cu toate metehnele ei. O fi fost și el singur când a scris cartea?!
Totodată autorul tratează și tema impulsului creator, al artistului. Prin urmarea chemării inimii, atunci când Geppetto își alege profesia, dar și ulterior prin toate creațiile sale, autorul a redat într-un mod original procesul de creație și apariție a operelor de artă. Chiar și atribuirea trăsăturilor omenești acelei figurile din lemn vine să promoveze ideea potrivit căreia operele de artă sunt vii, au un parcurs și o soartă. Iar sentimentele de paternitate dezvoltate de Geppetto pentru Pinocchio arată legătura strânsă dintre operă și creator.
Pe lângă dramatismul și temele serioase tratate în roman, descoperim în Geppetto un narator amuzant, dar și talentat în ale povestirii. Unele pasaje ne aruncă de la amuzament la lacrimi. Mi-a plăcut și postfața care adaugă o notă de autenticitate și veridicitate istoriei.





