Crimele de la Internat este una dintre cărţile Lucindei Riley publicate postum, în forma ei brută.
Este revizuită doar la nivel minimal, în aşa fel încât “să aibă prioritate păstrarea vocii” scriitoarei, aşa cum ne este specificat în Cuvânt-Înainte de către însuşi fiul ei cel mare, responsabil cu “enorma ei moştenire literară”.
A fost una dintre marile curiozităţi de a citi această carte: cum este un text crud şi necopt al Lucindei Riley? După Camera cu fluturi aveam foarte mari aşteptări. Oare ele îmi vor fii satisfăcute?
Incă din primele rânduri, am recunoscut stilul misterios, dar nu exagerat, care creează o atmosferă ce te face să mijeşti ochii şi să îţi deschizi imaginaţia. M-am cufundat mai comod în fotoliu şi un sentiment de împlinire m-a învăluit: am ştiut că povestea nu va dezamăgi până la final.
Deşi pare a fii scris ca un roman poliţist clasic (soft, aş zice), misterul nu este focalizat doar pe autorul crimei cu care începe povestea ci este mai degrabă un labirint de mistere, în care fiecare personaj se plimbă printre ziduri, având propriile lui uşi secrete.
În internatul Fleat House din Şcoala St Stephen are loc o moarte suspectă a unuia dintre băieţii cazaţi aici: Charlie Cavendish. Cum victima nu este deloc un copil model ci din contră un hărţuitor al colegilor mai slabi de înger, lista duşmanilor pare a fii foarte lungă.
Insă personajele nu au în comun doar statutul de suspect şi atât. Ele sunt construite realist, cu bune şi rele, cu realizări şi eşecuri, obiectiv şi detaşat.
Chiar dacă suntem lăsaţi să facem propriile presupuneri şi judecăţi, acestea merg până la un punct şi atât. Suntem repede debusolaţi pentru că tot aburul misterului, creat de la început, planează constant asupra povestirii. Şi totuşi, deşi prin acest abur apar din când în când fantasme care adâncesc nedumeririle, ne este creată iluzia că noi cititorii deţinem cheile descifrării întregii enigme.
Totul pare ca un mic joc de-a alba/neagra: ba ştim, ba nu ştim cine/ce a făcut când/cum/de ce?
Cu atât mai mult cu cât pe parcurs mai apar o serie de decese despre care nu reuşim nicicum să înţelegem dacă sunt sau nu în legătură şi suntem , astfel, impulsionaţi să citim, să citim, să citim, ca să găsim într-un final trusa de cusut pentru a repara găurile din ţesătura evenimentelor.
Investigaţiile dezvăluie la sfârşit o poveste neaşteptată (Desigur!), pe care, eu cel puţin, nu am reuşit nicicum să o anticip şi chiar m-am străduit cu mult entuziasm să o fac.
Incercaţi şi voi! Poate vă descoperiţi talentele unui detectiv înnăscut!
Alte recenzii de la Lucinda Riley:
