Ce puternic sunt, am pe ce mă bizui. (pag.339)
Au spus-o și alții, o spun și eu – și încă răspicat – Frații Kramazov (1880) este un roman extraordinar, iar Feodor Mihailovici Dostoeivski (n.11 nov/30 oct stil vechi 1821, Moscova, Rusia – d.9 febr/28 ian 1881, St Petersburg, Rusia) un scriitor genial.
Îmi plăcuse mult Idiotul, citisem cu înfrigurare Crimă și pedeapsă, de curând Adolescentul, Umiliți și obiditi îmi dăduseră multe lecții prețioase, dar Frații Karamazov m-a câștigat definitiv.
Un echilibru minunat între acțiune, introspecție, amuzament, suspans, acest roman stufos pare să dețină secretul absolut, rețeta perfecțiunii, care absoarbe cu totul cititorul, de la primele pagini.
Ce devine aproape imposibil, după ce ai citit Frații Karamazov? Să ieși de sub influența cărții și…să scrii despre ea; atât de multe impresii și atât de puternice, de unde să începi și ce să notezi mai întâi?
Ca o sfidare adusă logicii, eu voi începe cu Razvratirea și Marele inchizitor (Cartea a cincea) și asta pentru că m-au impresionat profund.
În ele, Ivan, fratele mijlociu din cei trei fii ai fzănaticului Feodor Pavlovici ( cu 2 mame diferite ) îi vorbește lui Alexei, mezinul, despre viață, relația cu Divinitatea, în încercarea disperată de a-și umple și liniști sufletul chinuit.
De prisos a remarca imaginația, inteligența, viziunea, profunzimea, meticulozitatea (căci niciun colț nu scapă neexplorat ), calitatea discursului narativ – adică părțile componente – atunci când întregul este atât de bine închegat.
Ca să simți Frații Kramazov, ca să înțelegi scriitorul Dostoievski, aș spune că trebuie mai întâi să fi experimentat și explorat propriile exasperari, să fi bifat măcar câțiva pași pe drumul maturizării. Altfel, s-ar putea să receptionezi povestea pasionalilor Karamazov doar ca pe o carte lungă și greoaie.
Moșierul Feodor Pavlovici provine dintr-o familie modestă. Dar ambițiile sale sunt mari și pentru asta pune totul în joc. Reușește să se căsătoarească de două ori foarte avantajos și să facă trei copii – Dmitri, Ivan, Alexei – fără că asta să însemne mai mult decât că trebuie să se fofileze de la a împărți din avere.
Rob al desfrânărilor, al viciilor și un măscărici notoriu, își lasă copiii la mila sorții, încât ajung să fie crescuți ba de slugi, ba de unchi, sau în alte combinații bizare. Așa se face că până la vârsta majoratului unii dintre membrii familiei nu s-au văzut niciodată.
Se ivește însă prilejul pentru reîntregirea familiei. Regretă oare bătrânul greșelile trecutului? se deschid și apropie frații ? Își iartă fiii tatăl depravat? Ce loc au dragostea și Dumnezeu în sânul acestei familii ciudate? Multe întrebări și chiar mai multe răspunsuri.
Angajamentul față de logodnica Ivanovna Katerina nu-l păzește pe Dmitri de a se amoreza puternic de Grușenka; dar tot ea este dorită cu disperare de bătrânul Karamazov. Tensiunea crește rapid, evenimentele se precipită.
Prins în iureșul stârnit, Aliosa încearcă zadarnic să aplaneze conflictele. În plus, are de înfruntat propriile obstacole și lupte interioare; decizia de a se dedica vieții monahale pare să nu-i fie chiar simplu de urmat…
Citiți! Citiți F.M. Dostoievski! Citiți Frații Karamazov!
Alte recenzii de la F.M.Dostoievski:
