(…) un idealist care dă de realitate întotdeauna este înclinat, mai mult decât alţii, să vadă în ea tot felul de mizerii. (pag.563)
Omul modern este asaltat zilnic de tot felul de clişee. Unul dintre ele ar fi acela că literatura clasică este demodată, rigidă şi/sau plicticoasă.
Eu una, găsesc această afirmaţie fie greşită, fie superficială , sau poate chiar ambele.
Cu Adolescentul lui Fiodor M. Dostoievski (1821 – 1881) am întâlnit poveşti, personaje, idei perfect actuale, laolaltă cu detalii de construcţie epică desăvârşite; nu văd deloc nimerită vreo încercare de a-i măsura valoarea prin raportarea la cine ştie ce reper spaţio-temporal.
Adolescentul (1875), penultimul roman al lui Dostoievski – nu atât de cunoscut ca: Idiotul, Crimă şi pedeapsa, Fraţii Karamazov, Demonii, sau Jucătorul – îşi dovedeşte de ani întregi valoarea prin sine însuşi, aşa cum e firesc.
Plasând în centrul acţiunii, aşa cum sugerează şi titlul, un adolescent – Arkadi Makarovici, în vârstă de 19 ani – scriitorul rus împleteşte multiple dintre temele sale predilecte: maturizarea, relaţia tată-fiu, adulterul, religia, clasele sociale, societatea, iţele încâlcite ale relaţiilor amoroase, etc.
De-a lungul celor peste 600 pagini, câteva procedee îşi dispută intens întâietatea: instrospecţia, detaliul, monologul, dar şi dialogul în rafale, suspansul, amuzamentul.
Literatura lui Dostoievski – iar Adolescentul nu face excepţie – ne poartă printr-o varietate de emoţii; resuscitează interesul, presărând mărci care întreţin suspansul, strecoară abil amuzamentul, după pasaje prelungite de preocupări complicate.
Arkadi Makarovici Dolgoruki, personajul – narator, se află la dificila vârstă a adolescenţei. În plus, istoricul său familial este unul dificil, căruia firea sa analitică îi augmentează şi mai mult proporţiile.
Fiu nelegitim al moşierului Andrei Petrovici Versilov şi al slujnicei Sofia Andreievna , el poartă numele Dolgoruki, soţul mamei. Un bărbat pe care, prin aroganţa şi superficialitatea tipică tinereţii, îl găseşte urât, incult, limitat.
Pe Makar Ivanovici, acest ţăran superstiţios, în plus, încornorat, nu îl poate accepta. În plus, numele Dolgoruki îi aduce numai frustrare, complexe, izolare; se simte dator, în naivitatea lui, să lămurească de fiecare dată nesuferita coincidenţă a numelui său.
Oscilând permanent între adoraţie şi respingere faţă de Versilov, tatăl său natural, decide să plece la Petersburg, înarmat cu o scrisoare despre care crede că are o valoare inestimabilă.
Pe parcurs apar desigur încurcături şi, în plus, dragostea , iar lucrurile se vor petrece şi aşeza cu totul altfel decât plănuise protagonistul nostru…
Arkadi este adolescent. Şi, chiar dacă prin sec 19 vârsta de 19-20 ani arăta destul de diferit faţă de cum este ea astăzi, rămân totuşi actuale naivitatea, înflăcărarea, nesiguranţa, relaţia tensionată cu părinţii, propriile lupte şi contradicţii pe care se zbate cu disperare să le gestioneze.
Din drumul său iniţiatic, la care, visător şi romantic, a pornit înarmat doar cu “ideea” măreaţă, avem, atât tineri, cât şi adulţi, destule de învăţat.
Şi, poate că peste nişte ani de la primele zbuciumări ale tinereţii, vom fi înţeles şi noi lecţii ca: asumarea, sinceritatea, încrederea în viitor.
NOTĂ: 9 / 10
Alte recenzii de la F.M.Dostoievski:
Îmi place mult această recenzie. Felicitări!