-(…)Știu că te gândești să spui că prevăzusem totul în minte, spune Gabo. (…) Nu știam, îți jur, până unde pot împinge carul. Pur și simplu mă sculam în fiecare dimineață, fără să știu ce avea să se aleagă de mine, și-l împingeam. Puțin mai mult. Mereu puțin mai mult, fără să știu dacă ajung sau nu undeva. Fără să știu nimic.
GABO. Amintiri și scrisori scrisă de Plinio Apuleyo Mendoza vine să ne facă cunoștință cu Gabriel Garcia Marquez de la acel tânăr student fără o lețcaie în buzunar, înarmat doar cu o privire și un zâmbet zeflemitor, până la acel autor deținător al Premiului Nobel pentru literatură. Un premiu câștigat cu truda a douăzeci de ani de amintire și copilărie așezată pe pagini.
”Am vrut doar să las o mărturie poetică și plină de înțelegere despre lumea copilăriei mele, petrecute într-o casă mare și tristă, cu o soră care mânca pământ și o bunică oarbă care ghicea viitorul în apa stătută și nenumărate rude numite toate la fel, care n-au făcut niciodată deosebirea între fericire și demență și nu și-au pierdut în veci candoarea. Este ceea ce înțeleg eu printr-un lung poem al vieții de zi cu zi.” Da, aceasta este, mai presus de orice, Un veac de singurătate.
Probabil mulți știu că Gabriel Garcia Marquez a primit premiul Nobel pentru romanul Un veac de singurătate. O poveste pe care, spre rușinea mea, nu am citit-o, un roman ce va intra curând în lista de lecturi prioritate. De altfel, povestea acestui roman creionat și cizelat pe parcursul a douăzeci de ani, printre reportaje și alte povești, mi-a trezit o nerăbdare de nedescris în a fi citit cât mai repede.
”Mă stânjenește- mi-a spus odată-, faima mă intimidează, iar consacrarea mi se pare că seamănă mult cu moartea.”
Din paginile lui Plinio Apuleyo Mendoza, am descoperit un Gabriel Garcia Marquez fascinat și totodată intimidat de faima lui. Rușinat și totuși mândru, modest și totuși lăudăros. În același timp, i-am urmărit pașii printr-o lume veșnic în căutare de putere, de războaie și de implementare a gratiilor menite să țină omul în ignoranță și într-o docilitate fatidică.
Totdeauna am crezut că Garcia Marquez a știut să facă față cu bine greutăților vieții. Mai bine decât succesului, poate.
I-am urmat pașii, alături de cumătrul Plinio Apuleyo Mendoza în meseria de observator, de voce a mulțimii, de speranță pentru cei pierduți, de om încrezător în puterea de a convinge și de schimbare în bine ca mai apoi să fie înfrânt de neputință și de grozăviile pe care dătătorii de speranță le pot face odată luați de valul puterii.
-Gabo, tocmai l-am băgat în mă-sa pe bătrân…
El a avut o reacție la moment:
-Ah, bine. Plec și eu.
GABO. Scrisori și amintiri este o poveste despre viața unui om prins în poveștile de viață ale celorlalți. Urmărim cu interes cum speranța înflorește în privire la gândul că în sfârșit cineva va face un bine ca, imediat după, să o vedem pălind în lumina deziluziilor noastre. Ne ghidăm pașii de ziarist în căutare de adevăr pentru a rămâne înfrânți în fața durității lumii. Ne ridicăm din propriul praf pentru a găsi o nouă cale, o nouă speranță.
…bărbatul pe care ei, acei cachacos plini de retorică, îl vedeau căutând o dimensiune cosmică a singurătății și punându-și întrebări profunde despre condiția umană,
alerga și țopăia ca o maimuță pe bulevardul Saint-Michel.
”Ce bine că-i nebun!” mi-am zis, ușurat.
Exact din clipa aceea am devenit prieteni.
Plinio Apuleyo Mendoza nu surprinde doar viața premiantului Nobel ci și lumea lui Fidel Castor, al oamenilor de sub regimul lui Stalin, dar și a lumii latine aflată parcă într-un continuu supliciu politic. Îl zărim printre povești pe acel Garcia Marquez care și-a găsit refugiul și supapa de eliberare în scris. Acel autor care și-a găsit faima după ani buni de încercări, care a devenit o emblemă a literaturii.
Un scriitor încă necunoscut le spune foarte puțin editorilor și librarilor. Supusă legilor pieței, cartea este o marfă care nu se vinde fără publicitate. Editorii și librarii au nevoie să investească în nume de încredere, vandabile, care nu presupun pentru ei mari riscuri.
Cu excepții care confirmă regula, calitatea singură nu produce în mod necesar miracolul; trebuie să fie descoperită, trâmbițată, recunoscută. Și asta cere timp.
GABO. Scrisori și amintiri nu este povestea de viață a unui om, ci poveștile de viață ale comunităților ce îți pot aduce plusuri și minusuri în destinul tău unic, ce îți influențează personalitatea și îți sculptează trupul și mintea ca un adevărat meșter, lăsându-te secat și totuși renăscut și puternic. Plinio Apuleyo Mendoza este naratorul unei vieți în incursiune cu alte vieți, o alunecare în interiorul și exteriorul propriei persoane, un observator și un neputincios în calea vieții, și la final un învingător într-un mod unic.
Arta este un hipodrom unde nu se pariază decât pe cei care au trecut victorioși linia de sosire.
Un volum disponibil şi pe site-ul Editurii RAO.
Alte recenzii de la Plinio Apuleyo Mendoza:
