Dacă Prospect de femeie m-a cucerit iremediabil, Mamifer – cea de-a doua carte semnată Ana Barton – mi-a dovedit (deși nu mai era nevoie) că femeia asta chiar știe cum să povestească!

Cu un stil energic, uneori electrizant, alteori melancolic, dar întotdeauna sincer – povestirile din Mamifer captează atenția și mintea (pe de-a-ntregul). În propozițiile sale scurte regăsim amintiri și nostalgii din copilărie, întâmplări cu copii, părinți, bunici, iubiri și griji femeiești.

Întâmplările narate în această carte au în comun o finețe a detaliului, Ana Barton reușește să creeze personaje vii – ce par a fi din carne și oase deși sunt plămădite din cuvinte și amintiri. Personajele sunt palpabile, întâmplările parcă se petrec în fața ta – iată cum se atrag și se păstrează cititorii.

Mamiferul Anei Barton e unul cu rădăcini de aluat  în care se coc florile de salcâm. Drumul începe cu dorul primei povestiri şi se termină cu tăcerea, cu pauza de respiraţie pe care trăitul le impune din când în când. Fulgurant, câteva diapozitive-vis, ca o alunecare în expresionism. […] Este o carte a unui mod rar de raportare la existenţă şi este cartea unei mari răbdări. A unui timp care nu mai mărșăluiește şi nu mai ticăie furibund, o galerie a vârstelor, de la cele amniotice la cele din urmă. […] o lume plină şi recognoscibilă în tonurile de lumină şi în care intri ca acasă după ce treci prin două rânduri de porţi: una a istoriei mici, personale, şi o alta a istoriei mari, prezentă mai mult ca joc de umbre şi prin câţiva reprezentanţi-surpriză.”  – Nora Pavel

Însă, cărțile Anei Barton nu se comentează – se citesc! Deși, recunosc, credeam că nu mă poate surprinde (îi cunoșteam stilul de scriere) ei bine, m-a impresionat!

Titlu: MAMIFER
Autor: Ana Barton
An apariție : 2014
Editura: HERG BENET
Nr. Pagini: 224
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3096

Alte recenzii de la Ana Barton:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura
Recenzie „Casatoria nedorită” de Catharina Maura

Seria "Windsor" este destul de interesantă și, deși are mai multe volume care converg în același punct – căsătorii aranjate –, fiecare poveste are un liant diferit și un protagonist care reușește să impresioneze mai mult. Volumul 3 se numește "Căsătoria nedorită” și a...

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

0 0 votes
Article Rating
Diana Elena Neaţă a fost redactor Booknation.ro și a scris 229 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Elena Neaţă aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments