Știți senzațiile acelea de déjà-vu? Atunci când mergi printr-un loc și parcă îți pare că ai mai fost pe acolo? Atunci când ești într-o situație și ai impresia stranie că se repetă? Și mai ales, atunci când întâlnești pe cineva și-ți pare că-l cunoști de-o viață? Ei bine, conceptul filozofic sau religios al reîncarnării vine să explice aceste ciudățenii. Reîncarnarea stă la baza marilor religii indiene precum budismul și hinduismul, iar ideea reîncarnării se găsește și în multe culturi antice.
“Adam și Eva” prezintă povestea de dragoste a unui cuplu care se caută pe parcursul existențelor lor multiple și se întâlnesc abia în a șaptea viață. Deci, ideea romanului este că omul are nevoie de mai multe vieți pentru a-și găsi sufletul pereche. Astfel, figura masculină apare încarnat în șapte personaje în diferite epoci și amplasări geografice: Mahavira – India, Unamonu – Egiptul Antic, Gungunum – Babilon, Axius – Roma Antică, Hans – Germania Medievală, Gaston – Franța revoluțioanară, Toma Novac – România interbelică.
Vă întrebați probabil de ce anume șapte vieți? Fiindcă șapte este considerat un număr sfânt. A șaptea viață aduce fericirea unirii cu celălat suflet. A șaptea moarte cuprinde revelația. Fiind cea din urmă, ea înseamnă sfârșitul vieții materiale.
Într-o altă ordine de idei numărul șapte este considerat dintotdeauna un număr mistic. Cifra șapte este percepută ca căutătorul după adevăr, unul dintre cele mai spirituale și înțelepte numere. O mulțime de simboluri sunt asociate cu acest număr. Cele 7 ch
akre este probabil unul din cele mai răspândite simboluri. Chakrele reprezintă armonia și echilibrul în plan fizic, mental, emoțional și spiritual. Un alt simbol este cel masonic, format dintr-un triunghi peste un pătrat, deci trei plus patru. Acest simbol reprezintă materia spirituală ce trece în formă fizică.
Cartea de față se diferențiază de celelalte romane ale autorului. Bineînțeles că nu-i compar cărțile din punct de vedere stilistic sau al valoarei. Toate celelalte cinci cărți citite le consider capodopere ale literaturii românești de o valoare literară incontestabilă. Cea de față însă, reprezintă apogeul gândirii lui Rebreanu. Aici găsim multiple pasaje în care autorul prezintă meditații despre metafizică, spirit, materie, etc.
De-asemenea consider că acest roman are o scrise feerică. Autorul dă naștere în noi a unor emoții și trăiri incomparabile. Împletirea celor două lumi reală și fantastică induce acea atmosferă de basm, de poveste, de feerie. Fără să vrei te lași cuprins în istorie, uiți de ficțiune, ești acolo, trăiești intens emoțiile și trăirile personajelor. Povestea aceasta de iubire atipică capătă un statut supranatural, se ridică la rang de sfințenie și de scop suprem. Este acel imbold care poate mișca și munții din loc.
Spre final ar mai fi de adăugat că acest roman este frumos scris, într-un mod sensibil, te prinde și te ține acolo până la ultima pagină. Dacă încă nu ați ajuns la acest roman, e musai s-o faceți acum. Veți fi surprinși să-l descoperiți pe Rebreanu dintr-un alt punct de vedere. S-ar putea la un moment dat să aveți impresia că-l citiți pe Eliade. Recomand cu drag!
Bărbatul și femeia se caută în vălmășagul imens al vieții omenești. Un bărbat de mii din milioanele de bărbați dorește pe o singură femeie, din milioanele de femei. Unul singur și una singură. Adam și Eva. Căutarea reciprocă, inconștientă și irezistibilă, însuși rostul vieții omului.
O viață omenească nu ajunge însă pentru a prilejui întâlnirea bărbatul cu femeia. Spațiul și timpul sunt piedici de care sufletul strâns în obiectele materiale nu mai treptat le poate învinge.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Liviu Rebreanu:
