Cartea Amintirea dragostei ( 2013) a lui Jim Fergus continuă o activitate prolifică a scriitorului, un drum pe care a debutat cu One Thousand White Women: The Journals of May Dodd (1998) – devenit rapid bestseller – , fiind urmat de The Wild Girl: The Notebooks of Ned Giles(2005) şi Marie-Blanche; între ele activitatea a mai inclus numeroase articole, interviuri, eseuri.
Amintirea dragostei este povestea în care se întâlnesc destine şi evenimente, istoria şi maturizarea, arta şi războiul.
Plasată în prima jumătate a tulburătorului sec.XX , acţiunea romanului pleacă de la un fapt real: într-un anticariat din Nisa, partenera de viaţă a autorului, Mari, grav bolnavă, se îndrăgosteşte de un tablou semnat Chrysis Jungbluth – Orgie, datat cca 1925.
Şi, deşi povestea în sine, atât cea reală, cât şi cea ţesută de Fergus sunt deopotrivă romantice şi triste, unul din lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la carte este motivul pentru care Mari iubise din prima clipă tabloul şi îşi dorise mai apoi să-l transmită fiicei sale.
Libertatea absolută, lipsa totală de reţineri şi prejudecăţi – viaţa clocotind de emoţie şi pasiune – sunt ultima lecţie pe care fiica a învăţat-o de la mama ei, prin intermediul neobişnuitului dar, fiind totodată şi substanţa ficţiunii în Amintirea dragostei.
Suntem în anul 1916, North Park, Colorado.
Bogart Lambert, în vârstă de 17 ani, pe care ne vom obişnui să-l numim Bogey, plictisit de rutină şi confortul unei vieţi în sânul familiei, decide că vrea să pornească în ceea ce va deveni drumul maturizării sale.
Visând cu ochi de adolescent romantismul unor lupte care îi aduc faima de erou, pleacă să se înroleze în Legiunea străină a Franţei, invocând onoarea unei descendenţe franceze, care „merge trei generaţii în urmă” – după cum se tânguie mama, care se zbate zadarnic să îi schimbe hotărârea încăpăţânatului ei fiu.
Sigur că, imediat ce în zare se topeşte cu totul graniţa universului copilăriei, întâmplări neaşteptate încep deja să îi sădească în suflet seminţele temerii, ale îndoielii, ale regretului.
Dar drumul său are multe de arătat şi el simte instinctiv asta, aşa că de aici nu mai e cale de întoarcere.
Capitolul al doilea este Gabrielle ( devenită ulterior Chrysis), iar de aici încolo câte un episod din viaţa celor doi va interveni alternativ, până când poveştile separate se vor uni într-una.
La fel ca în viaţa reală, până la împlinirea dragostei dintre cei doi, fiecare are de asimilat propriile experienţe.
Bogey ajunge de două ori să lucreze în bordel, traversează ororile războiului şi un accident teribil, stupid, care îl va ţine spitalizat multe vreme, lăsâdu-i nu doar amintiri chinuitoare, dar şi nişte semne fizice.
De cealaltă parte, Gabrielle, o domnişoară de familie bună, spirit tânăr şi neastâmpărat, fire energică şi independentă, se zbate să iasă din coconul construit de familie în jurul a două repere: casă şi statutul de ucenică la atelierul de pictură.
Un tată autoritar şi un profesor sever, un pension administrat de călugăriţa căreia nu îi scapă nimic: oare pe unde ar putea găsi Gabrielle poarta către lumea de afară, pe care o simte sigur, dar nelămurit?
Şi cum va găsi dragostea, pe care o aşteaptă fremătând de emoţie şi nerăbdare, încă de când a descoperit acea carte, care o va determina să-şi ia mai apoi numele de Chrysis?
„pielea îi era moale şi mirosea a frunze arămii de toamnă plutind în aer.”(pag.46)
NOTĂ: 8 / 10
Alte recenzii de la Jim Fergus:
