Sunt lucruri care se văd cu ochii, se pot simţi cu inima şi închipui cu gândul, dar în graiul omenesc nu se pot spune.
Mara este o văduvă din Radna care face tot posibilul pentru a-și întreține cei doi copii: Persida și Trică. La început, Mara este cunoscută drept “podărița”, ca mai apoi să-și extindă afacerile devenind o adevărată bișnițară. Fiind o femeie cu înalte principii morale, o dă pe Persida la mănăstire, să stea cu maicile. Însă, liniștea este tulburată într-o zi când Persida este văzută de Națl, fiul măcelarului. Din acea zi o adevărată dramă începe, dat fiind faptului că cei doi nu-și pot lua gândul unul de la altul, iar pentru părinții lor ei nu pot fi pereche.
Cu siguranță este o poveste de dragoste. Însă, este o dragoste sortită eșecului încă din fașă. Cum la început cei doi vor căuta să se întâlnească sub orice pretext, așa mai apoi vor încerca să se evite și să nege sentimentele puternice care îi leagă. Însă, vor sfârșit mereu unul în fața celuilalt. Dacă este sau nu o istorie cu happy-end vă las să descoperiți.
Deși la prima vedere titlul “Mara” pare nepotrivit și cititorul are impresia că personajul principal este fiica ei, Persida, totuși înțeleg acest titlu drept o interpretare a faptului că toate cele întâmplate și tot ceea ce Persida a trăit a fost profund influențat de către Mara. Persida, cu frică de Dumnezeu, cu lepădarea de sine, umilință creștinească, este rodul educației mamei sale. O vedem în fiecare etapă a vieții ei mereu cu gândul la suferințele ce i le aduce mamei. Cu siguranță Persida este personajul îndrăgit de către toți. Reprezentând acea fată smerită, pură, dar și luptătoare, ea se zbate mereu între urmarea învățămintelor mamei și chemarea inimii.
Pe de altă parte, Națl este la fel un fiu cu stimă și frică de tatăl său – Hubăr. Deși călător prin lume și pe-alocuri necugetat, la fel precum Persida, el crede că binecuvântarea tatălui său este primordială pentru fericirea lui. Adesea gândea că era “o nenorocire pentru dânsul de a fi fost născut din părinţii lui şi, lucru înspăimântător, că el n-ar putea să fie fericit decât după ce ar fi murit tatăl lui şi muma ei.” Și este mereu mustrat de ideea de a nu trăi în pace cu părinții lui. Consideră chiar că o căsătorie fără acordul părinților ar fi una blestemată.
Mi-a plăcut foarte tare această capodoperă a literaturii române. Deși se află în lista lecturilor școlare, o consider o carte pentru toate vârstele. Dincolo de istoria aparent simplă, este totuși o scriere complexă. Este considerată o frescă a moravurilor din Ardeal. Și pe drept i se zice lui Slavici autor moralist. Pe durata întregii lecturi vom vedea acel zbucium continuu de luptă pentru păstrarea demnității, a bunei cuviințe și a moralității. Adesea personajele vor alege normele sociale și morale în detrimentul binelui personal. Cu siguranță este o carte care merită atenția cititorului modern, chiar dacă are mai bine de o sută de ani de la publicare. Avem ce învăța de la personajele lui Slavici!
O viaţă, zicea dânsa în gândul ei, una singură are omul, şi e nespusă durerea ce te cuprinde când îţi dai seama că o petreci şi pe aceasta chinuindu-te tu însuţi pe tine. Ah, sărac de sufletul meu!
Alte recenzii de la Ioan Slavici:
